În luna iunie se va desfăşura exerciţiul NATO NOBLE JUMP 2017 (NOJP17) pe teritoriul Bulgariei, Greciei şi României, cu destinaţia finală Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu.
Astfel, de joi până duminică, pe mai multe drumuri din ţară, traficul ar putea fi îngreunat din cauza deplăsării coloanelor militare.
În 1 iunie, în intervalul orar 09.00-20.00, coloanele militare se vor deplasa pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), în 2 iunie, în intervalul orar 00:01-18:00, se vor deplasa pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu, în 3 iunie, în intervalul orar 09:00-17:00, pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), iar în 4 Iunie 2017, în intervalul orar 00:00-15:00, pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)Sibiu(Valea Oltului)-Cincu.
Poliţiştii le recomandă celor care se deplasează pe aceste rute să circule cu atenţie sporită şi să respecte indicaţiile şi semnalele poliţiştilor.