Centrul Infotrafic anunţă că, duminică, circulaţia rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti este întreruptă la kilometrul 58+500 de metri, între localităţile Lehliu-Gară şi Nicolae Bălcescu (judeţul Călăraşi.
”Măsura a fost luată de poliţiştii rutieri după ce un autoturism a luat foc în timpul deplasării”, a transmis Infotrafic.
Sursa citată a precizat că echipajele de pompieri se deplasează către locul sus-menţionat.
În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.