Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul rutier va fi restricţionat până la ora 8.00, pe Calea Victoriei între Str. C.A.Rosetti şi Aleea Kretzulescu, pe Str. Dem. I. Dobrescu între Bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei, precum şi pe străzile care acced în acestea. Între orele 8.00 şi 14.00, circulaţia rutieră va fi oprită pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, precum şi pe străzile care acced în acest tronson, gradual în funcţie de numărul participanţilor.
După ora 11.00, restricţiile vor fi impuse pe traseul de deplasare a cortegiului funerar către Palatul Patriarhiei: Palatul Regal – Calea Victoriei – Spl. Independenţei – Bd. Unirii – Aleea Colina Bucuriei, iar începând cu ora 14.00, pe ambele sensuri, gradual, pe traseul de deplasare a cortegiului şi pe străzile care acced în acesta de la Palatul Patriarhiei către Gara Băneasa: Aleea Colina Bucuriei – Pod Şerban Vodă – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere – Şos. Bucureşti-Ploieşti – Fântâna Mioriţa – Gara Băneasa, precum şi pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, între Piaţa Presei Libere şi Pasajul Băneasa şi Str. Tipografilor, între Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Poligrafiei.
Citeşte şi Regele Mihai va fi înmormântat astăzi, la Curtea de Argeş. Programul complet al funeraliilor