Cartierul general al reţelei de traficanţi era la Oradea, spun procurorii DIICOT. De aici, în doar patru luni, 3.000 de colete cu stupefiante au plecat spre toate colţurile ţării. În tot acest interval au reuşit să câştige peste o jumătate de milion de lei.
Grav este că etnobotanicelele ajungeau uneori la adolescenţi, unii dintre ei nici măcar liceeni. De cele mai multe ori, imediat după ce le consumau ajungeau la spital.
„Pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, dar şi în mai multe oraşe în care astfel de substanţe au fost distribuite, s-au înregistrat nenumărate internări”, arată DIICOT.
Liderii reţelei au deschis chiar şi un site pe internet, de unde toţi clienţii puteau să comande drogurile. Distribuitorul primea drogurile prin firme de curierat şi tot aşa le expedia clienţilor, potrivit digi24.ro.
„Suspectul se aproviziona la diferite perioade de timp cu cantităţi de aproximativ 300 grame substanţe cu efect psihoactiv prin intermediul serviciului de curierat al Poştei Române”, se arată în dosarul DIICOT.
Când numărul comenzilor a crescut foarte mult, traficanții au improvizat chiar propriile laboratoare. Astfel de droguri, bănuiesc procurorii, ar avea legătură și cu sinuciderea a doi tineri din Oradea, în urmă cu mai bine de o săptămână. Surse apropiate anchetei susţin că drogurile ar fi fost cumpărate chiar de la gruparea din Oradea.
41 de persoane au fost audiate în acest dosar, iar liderii săi au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv.