Traficanţi de persoane şi proxeneţi, reţinuţi de poliţiştii români şi francezi

O grupare specializată în trafic de persoane şi proxenetism a fost destructurată în urma unei cooperări între autorităţile române şi franceze, iar şase persoane au fost arestate preventiv, informează Poliţia Dolj.
Filip Stan
19 iun. 2019, 14:22
Traficanţi de persoane şi proxeneţi, reţinuţi de poliţiştii români şi francezi

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut săptămâna trecută şapte percheziţii domiciliare, în judeţul Dolj, la persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

„În urma percheziţiilor, efectuate în localitatea Urzicuţa, au fost indisponibilizate trei autoturisme, bani, un laptop, o tabletă, telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur, o unitate DVR şi mai multe înscrisuri. La activităţi au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare din Franţa, precum şi un reprezentant al echipei mobile din cadrul Europol, întrucât activitatea membrilor grupului infracţional organizat face şi obiectul unui dosar penal instrumentat în acest stat, fiind iniţiat un JIT (Joint Investigation Team)”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

În acelaşi timp, autorităţile judiciare din Franţa au pus în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Rennes şi Nantes, vizând alte nouă persoane.

Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, mai mulţi bărbaţi ar fi racolat şi transportat în Franţa tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, iar banii obţinuţi ar fi fost însuşiţi de către aceştia, fiind investiţi în bunuri mobile şi imobile.

În urma percheziţiilor din România, poliţiştii au prins şi dus la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova trei persoane, în vederea audierii şi continuării cercetărilor.

Ulterior, autorităţile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare preventivă pe numele a şase persoane, trei dintre acestea fiind prinse în România, una în Italia şi alta în Germania.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar la activităţi au mai participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI