Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care doar punctual depăşesc o oră.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.
Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.
CITEŞTE ŞI PROGNOZA METEO. Avem parte de un GER NĂPRASNIC: Temperaturile scad până la -20 de grade