Peste 6.500 de zboruri au fost întârziate şi aproximativ 800 au fost anulate, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightAware.
Aeroportul Internaţional Dallas-Fort Worth, din Texas, a fost cel mai afectat, cu peste 450 de anulări şi 600 de întârzieri.
Ploaia, zăpada şi vântul puternic au făcut ca traficul să se desfăşoare în condiţii periculoase, chiar imposibile, în special în nordul regiunii Marilor Câmpii, unde, în anumite locuri, stratul de zăpadă a ajuns la 30 de centimetri.
Autorităţile din Nebraska au închis circulaţia pe unul dintre principalele drumuri din acest stat din centrul SUA.
Cele din Dakota de Nord au recomandat să se evite orice deplasare în partea de est a statului, unde micul aeroport Fargo a fost complet închis.
Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, această furtună de iarnă, numită Eboni, ar urma să continue vineri dimineaţă, de la nord la sud, cu cantităţi mari de zăpadă şi ploaie, după care va scădea în intensitate.