Traficul pe DN 2C, unde s-a răsturnat un camion cu azotat de amoniu, reluat după mai bine de şapte ore

Traficul rutier pe Drumul Naţional 2 C a fost blocat mai bine de şapte ore în apropierea localităţii Padina din judeţul Buzău, după ce un camion încărcat cu 42 saci de de azotat de amoniu de câte 500 de kilograme s-a răsturnat Încărcătura a fost transbordată într-un alt autotren.
Romania TV
20 nov. 2017, 17:56
Traficul pe DN 2C, unde s-a răsturnat un camion cu azotat de amoniu, reluat după mai bine de şapte ore

Sacii cu azotat de amoniu din autovehiculul răsturnat au fost mutaţi cu două utilaje aparţinând primăriei şi unei societăţi comerciale într-un alt autotren care a ajuns în cursul dimineţii cu un alt transport de azotat de amoniu la societatea din comuna Gălbinaşi.

TIR-ul care a ajuns primul la Buzău a descărcat azotatul la importator şi apoi a venit pentru a prelua sacii cu îngrăşământ din autovehiculul răsturnat. O parte din sacii aflaţi în TIR-ul răsturnat s-au rupt, iar îngrăşământul care s-a scurs pe pământ a fost adunat şi pus în alţi saci care au fost urcaţi ulterior în noul mijloc de transport venit să preia încărcătura.

Potrivit subprefectului judeţului Buzău, Sorin Gheorghe, sacii cu azotat care au fost mutaţi vor pleca înapoi la fabrica din Bulgaria la solicitarea importatorului buzoian, care a decis să returneze marfa de teamă ca sacii să nu prezinte fisuri şi substanţa să fie contaminată.

Camionul încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe sensul de mers către Ialomiţa al DN2C. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime, dar au fost scurgeri de combustibil din TIR.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi pompieri şi a fost instituită o zonă de siguranţă de 800 de metri, dar maşinile au fost oprite de Poliţie la peste un kilometru distanţă de locul accidentului.

Citeşte şi Camion încărcat cu azotat de amoniu răsturnat în Buzău. Circulaţia este blocată pe DN2C

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri