Tragedia vieții lui l-a transformat într-un înger. Povestea emoționantă a lui Mirel Dolofan, omul care luptă pentru ceilalți

Viața nu a fost deloc bună pentru el, pentru că Dumnezeu a ales să îl ia pe fiul său în ceruri. Totuși, Mirel Dolofan a reușit să facă din durere un aliat și să se dedice unui demers nobil. Acesta luptă în mod constant pentru alți copii bolnavi, care merită să obțină o șansă la supraviețuire. Acesta a ajuns în punctul în care trăiește doar pentru a-i ajuta pe alții.

Citește și: 26 iunie, ziua în care URSS a confiscat României Basarabia și Bucovina de Nord. 83 de ani de la nefericitul eveniment

Mirel Dolofan a avut cândva un băiețel, cu ochi negri, care era îndrăgostit de viață și de clătitele făcute de tatăl său.

„I se spunea Fane Prăpăd. Deci unde era veselie era și el. Era un copil năzdrăvan. Nu stătea locului deloc, vesel, și foarte săritor”, a povesit Mirel Dolofan

Alte articole

15.000 de lei de la stat românilor care doresc să aibă copii. Cum pot intra în posesia banilor

Un nou ajutor de la Guvern pentru românii din această categorie. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a primi tichetele de 670 de lei

Totuși, boala l-a slăbit foarte tare, iar pielea îi era galbenă, așa ca lumea a început să îi spună Marinuş Gălbenuş. Medicii i-au făcut sute de analize, l-au pus pe perfuzii și apoi i-au spus că sunt șanse minime să mai trăiască. Diagnosticul pe care l-a primit era unul grav, tumoră craniană, însă Mirel nu a vrut să renunțe la luptă.

„Am stat 3 ani și ceva în spital în România, nu reauşeam să plecăm în străinătate, nu primeam acceptul, apoi am reușit să primim acceptul de la Viena. Am ajuns după 3 ani și ceva la Viena spunându-mi toți medicii din România că nu mai există nicio șansă de tratament că să aflu că în Viena începuse de 9 ani de zile trialul acesta, deci el există de 9 ani și medicii din România nu știau”, a mai povestit Mirel Dolofan.

Din păcate pentru Marinuş a fost, însă, prea târziu.

„Mi-am luat inima în dinți, l-am strâns în brațe și i-am spus la ureche că sunt tare, tare mândru de el și de câtă forță a avut dar dacă el simte că nu mai poate să fac ce simte el, că eu sunt mândru de el, o să fiu alături de el și pe lumea asta și pe lumea cealaltă, o să ne regăsim. Două minute a durat din momentul ăla. Atât a mai putut să facă o dată și aia a fost tot. Pur și simplu”, a spus Mirel Dolofan.

Marinuş avea 12 ani. 6 îi petrecuse numai prin spitale. Tatăl a fost zi şi noapte acolo. A văzut disperarea tuturor părinţilor ca el, dar şi neputinţa sistemului medical de la noi. Acel sistem care ridică din umeri şi care nu-ţi dă şanse prea mari la viaţă.

Cristina trăiește acum aproape scenariul identic pe care l-a trăit și Mirel. Fiica ei a primit acelaşi diagnostic dur şi aceleaşi speranţe mici. N-a avut încotro, s-a întors acasă.

„Am luat numărul domnului Mirel, l-am sunat, dumnealui ne-a răspuns în aceeași seară, ne-a spus că ne aduce tot și ne-a adus aparatură”, a povestit Cristina Stase.

„Nu poți trimite acasă un părinte cu un copil și să îi spui că noi nu mai avem ce face, luați-l acasă. Ce să faci acasă? Ce să faci cu copilul acasă? Nu te pricepi medical, nu ai echipamentele, nu ai absolut nimic. Cum să faci față? Şi eu că paritne ce să fac? Cum să îi alin suferință copilului? Măcar un pic de compasiune. Nu există din păcate la noi”, a mai povestit Mirel Dolofan.

De asta a decis să facă el ce nu poate sau nu vrea statul, pentru aceşti copii. Cu ajutorul altor oameni cu inimă mare, nu neapărat şi buget pe măsură, a reuşit să cumpere echipamente care înseamnă, de fapt, o mini secţie ATI la domiciliu. Ceva ce nu există, chiar, în multe spitale din România.

„Am găsit un om bun care ne-a donat primul pat. Nu aveam bani deloc. Şi ne-a donat o firma un pat de terapie intensivă. De la patul acela am pornit, apoi am cumpărat un oxigen, făceam o campanie pe Facebook, mai postăm, iar mai donau oamenii câte 5 lei, 6 lei, 30 lei, 100 de lei. Am mai cumpărat un monitor, am mai cumpărat un concentrator de oxigen, un aspirator, le-am luat treptat”, a explicat Mirel Dolofan.

Pentru copiii aflaţi în stare gravă, toate acestea înseamnă nu doar o gură de oxigen, ci o picătură de viaţă.

„N-am face față fără ea în primul rând pentru că noi așa vedem când începe o criză. I se mărește pulsul foarte rău și începe criză. Dacă nu am interveni repede, criză ar fi mult mai mare. Ne trebuie oxigen, ne trebuie să îi aspirăm căile atunci când răcește sau când se îmbolnăvește. Ne trebuiesc aerosoli, aparatură e foarte scumpă, chiar și de închiriat, de cumpărat, cu atât mai puțin”

Mirel a fost pentru ei ingerul care şi-a pierdut aripile pe drum, alergând de la o casă la alta ca să aline dureri de părinţi şi copii ţintuiţi în paturi, cu oxigen la căpătâi. Intr-un an de zile a pus pe picioare 10 unităţi de terapie intensivă la domiciliu, a renovat 4 case din temelii, a imbrăcat mii de copii sărmani şi le-a pregătit ghiozdanele pentru şcoală.

Citește și: Eveniment oribil pe Aeroport: un om a fost aspirat de motorul avionului