Un român în vârstă de 44 de ani a murit, un altul de 43 de ani este grav rănit, iar cel de-l treilea, care era șofer, în vârstă de 33 de ani, a fost rănit mai ușor, după cum scrie stiridiaspora.ro. Cei implicați sunt muncitori români care lucrează în agricultură, cu domiciliul în satul Alentejo.
Accidentul s-a produs la ora 12.50, lângă Capela Nossa Senhora das Pesas, când microbuzul în care cei trei muncitori români se deplasa de la Vila Ruiva spre Cuba. Deși nu se cunosc cauzele accidentului, se speculează că depășirea vitezei ar fi de vină pentru tragedie.
Citeşte şi Accidente cumplite pe şoselele din ţară. Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite
Potrivit unui martor care a ajuns la fața locului la scurt timp după accident, „după o curbă, vehiculul a lovit un parapete de beton, s-a dus în șanț și s-a învârtit, sfârșind cu fața în direcția opusă celei care circula. Unul dintre pasageri a fost proiectat prin parbriz, direct în șanț. Un al doilea ocupant a fost rănit pe bancheta din spate, iar șoferul, cel mai tânăr dintre toți, a ieșit din mașină fără răni vizibile„, a explicat martorul, citat de jn.pt.
Pentru românul care a fost proiectat prin parbriz, a fost solicitat elicopterul INEM-Sul, însă bărbatul a murit până la sosirea salvatorilor, care nu au putut decât să confirme decesul românului de 44 de ani și au asistat cealaltă persoană rănită grav, care a fost transportată ulterior cu ambulanța la spital. Șoferul, care a părăsit vehiculul pe propriile picioare, a refuzat orice asistență. Cadavrul românului decedat a fost transportat la morgă, pentru autopsie.