Tragedie. Femeie de 47 de ani, accidentată mortal de un tren Regio. Autoturism lovit de tren în Arad FOTO

O femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat a fost lovită mortal, vineri, de o garnitură de tren Regio, care circula pe ruta Ghimeş- Buzău.
Romania TV
03 ian. 2020, 12:18
Tragedie. Femeie de 47 de ani, accidentată mortal de un tren Regio. Autoturism lovit de tren în Arad FOTO

Potrivit agentului şef adjunct, Amalia Călugăru de la Biroul de presă al IPJ Buzău, din declaraţiile mecanicului de tren rezultă că acesta a văzut femeia, dar nu a mai avut timp să evite accidentul.

„La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare, din primele verificări stabilindu-se că victima era o râmniceancă în vârstă de 47 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei”, a declarat pentru AGERPRES Amalia Călugăru.

Autoturism lovit de tren în Aradul Nou

La locul accidentului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Trenul care a lovit autoturismul este Regio 16171 care circulă pe ruta Arad – Sânnicolau Mare. Calea ferată este blocată de autovehicul.

Persoana rămasă încarcerată în autoturism este decedată. Este vorba despre un bărbat. Acesta se afla la volanul autoturismului în momentul accidentului. Șoferul se deplasa cu mașina, potrivit IPJ Arad, pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice), și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la intersecția căii ferate Arad – Sânnicolau Mare), a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam. „În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, o persoană de sex feminin din autoturism fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Cei 23 de pasageri care se aflau în tren vor fi preluați de două microbuze – unul de 16 + 1 locuri și un altul de 8 + 1 locuri – pentru transport călători. Cele două microbuze aparțin Detașamentului de Pompieri Arad.

Potrivit ISU Arad, cele două microbuze vor transporta pasagerii astfel: cei care se deplasau la Timișoara vor fi transportați în Gara CFR Arad, iar cei care mergeau la Sânpetru German vor fi transportați în localitatea de domiciliu. Microbuzul 16 plus 1 de la Detașamentul Arad se deplasează în localitățile Zădăreni și Bodrogul Nou cu 16 pasageri, iar microbuzul 8 plus 1 de la Detașamentul Arad se deplasează în Arad cu șase călători.

Bărbatul decedat în urma accidentului avea 34 de ani și era din Zăbrani. Pasagera rănită ușor are 17 ani și este din Felnac, iar mecanicul de tren are 27 de ani și este din Dieci.
Potrivit IPJ Arad, în cauză „a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetarea fiind efectuată de polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi”.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari