Tragedie în Cehia. Treisprezece persoane au murit şi zece sunt rănite, într-o explozie. Este cel mai grav accident

Treisprezece mineri şi-au pierdut viaţa joi şi zece au fost răniţi în explozia de gaz metan de la mina de cărbune de la Karvina, în estul Republicii Cehe, cel mai grav accident minier produs în această ţară în ultimele trei decenii. Doisprezece dintre minerii morţi sunt polonezi şi unul este ceh. Preşedinţia poloneză a anunţat că duminică va fi doliu naţional în Polonia.
Filip Stan
21 dec. 2018, 14:34
Tragedie în Cehia. Treisprezece persoane au murit şi zece sunt rănite, într-o explozie. Este cel mai grav accident

Premierul polonez Mateusz Morawiecki, care s-a deplasat la faţa locului, a afirmat că stingerea incendiului din subteran ar putea dura câteva zile şi că deocamdată operaţiunile de salvare, la care a fost trimisă şi o echipă de specialitate din Polonia, au fost întrerupte.

Premierul ceh Andrej Babis, care s-a deplasat la rândul său la Karvina vineri dimineaţa, a transmis pe Twitter că explozia „este o mare tragedie”, iar preşedintele ceh Milos Zeman şi-a exprimat „imensa tristeţe”, potrivit Agerpres.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, au adresat la rândul lor mesaje de condoleanţe familiilor victimelor şi celor două ţări.

Citeşte şi Catastrofă minieră. Sunt cel puţin 19 morţi. Cifra victimelor ar putea să crească

Polonezii care lucrau în mina cehă erau contractaţi de societatea poloneză Alpex, a precizat joi seara un purtător de cuvânt al companiei cehe de stat OKD, care gestionează mina de la Karvina.

Potrivit media din Republica Cehă, explozia s-a produs joi în jurul orei 17:00 (16:00 GMT), la o adâncime de 880 metri. Împrejurările declanşării incendiului nu au fost deocamdată stabilite, a menţionat pentru AFP un inspector al Autorităţii miniere cehe, potrivit Agerpres.

Accidentul de la Karvina a fost cea mai gravă catastrofă produsă într-o mină din Cehia după cea din 1990 într-o altă mină din acelaşi oraş, când 30 de oameni au murit în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaz metan.

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferii care au peste 70 de ani. TEST pentru a obține permisul de conducere
Playtech.ro
Telefoanele mobile vechi, noua pasiune a colecționarilor. Modelele iubite de români se cumpără acum cu mii de lei
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
Principala reformă necesară în România: „Să ieșim din perioada de flămânzeală în care totul e despre propriul stomac”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Litoralul românesc nu va mai fi la fel. Se pregătește o lege care schimbă jocurile
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Daciana Sârbu, în fața unei provocări URIAȘE: 'Nu sunt pregătită, nu vreau să mă gândesc!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă auto pentru șoferi. Noile reguli pentru vehicule au intrat în vigoare. Cum se aplică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fosta iubită a lui Adi Mutu, noua senzație de la Festivalul de la Cannes
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Sase zodii primesc ajutor astral in urmatoarele 7 zile din luna mai 2025
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care stau la bloc! Ce nu au voie să facă administratorii. Legea este clară
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă