Fiica lui Vadim Tudor, Lidia, a fost copleșită de durere atunci când și-a pierdut tatăl în urmă cu șase ani. Recent, Lidia a fost zduncinată de o altă tragedie când soțul ei, cu 20 de ani mai în vârstă, a murit la doar patru luni de la căsătorie.
Anul acesta, Lidia, fiica lui Vadim, s-a căsătorit cu alesul inimii, un scriitor cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Tânăra nu avea să fie condusă la altar de tatăl ei, însă se împăcase cu acest gând deoarece, urma să își întemeieze propria familie.
După numai patru luni de la cununia civilă, pe 16 octombrie, soțul Lidiei a murit brusc, iar vestea a îndurerat-o teribil pe tânăra care a devenit brusc văduvă.
Ceremonia funerară avea să aibă loc în mare secret. Au participat rudele și câțiva prieteni foarte buni, notează CanCan.
Corneliu Vadim Tudor, fost senator și fondator al Partidului România Mare, a decedat pe 14 septembrie 2015, la 65 de ani. Moartea a survenit ca urmare a unui infarct. Ajunsese la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei după ce i s-a făcut rău. Starea ”Tribunului” s-a agravat și a suferit infarctul. A fost operat, dar avea să-și piardă viața nu după mult timp.
A fost înmormântat la Cimitirul Ghencea, acolo unde familia sa are două locuri de veci. Potrivit Lidiei, Corneliu Vadim Tudor şi-a prevestit moartea.
“Tata avea nişte vise, să zicem, mai puternice, în care i se arătau întâmplări din viitor. De exemplu, moartea Patriarhului Teoctist. L-a visat în sicriu şi el participa la înmormântarea lui. A visat-o pe mama lui fără o măsea. De fiecare dată când îi apărea mama lui în vis, ştia că se va întâmpla ceva rău. Cred că şi la moartea fratelui său, Pavel, a visat-o. Şi-a visat şi înmormântarea.
O mulţime de oameni duceau pe braţe un politician îmbrăcat în alb. Nu ştia că era el. Noi de visul ăsta n-am ştiut. Ne-a povestit altcineva.
Îl marcau visele astea. Credea în visele acestea pentru că le-a simţit pe pielea lui. (…) Eu n-am avut niciodată astfel de vise până să moară el. Visele cu el îmi arată ceva. Şi ştiu sigur, că am verificat”, a declarat Lidia Vadim Tudor la Antena Stars.
Cum arată vila din Cotroceni a lui Vadim Tudor, la 6 ani de la moartea sa. Locuinţa poetului nu a arătat niciodată spectaculos, și nici în prezent, după moartea sa, vila nu pare cea mai îngrijită din cartier.
Vadim l-a avut vecin chiar pe fostul premier al României, țărănistul Radu Vasile, care s-a stins și el din viață în anul 2013. ingura modificare pe care fetele lui Vadim au făcut-o la această proprietate este schimbarea gardului, mai ales că cel vechi stătea să se prăbușească în stradă, din cauza unui copac foarte mare din curte!
Pe casa unde a locuit poetul este montată acum și o placă memorială!
„În această clădire a locuit între anii 1990 și 2015 Dr. Phd CORNELIU VADIM TUDOR (1949 – 2015).
Poet, scriitor, pamfletar, istoric, sociolog și om politic.
Redacror șef al revistelor România Mare, Politica și al cotidianuui Tricolorul.
Președintele fondator al Partidului România Mare”, este inscripționat pe placa memorială a lui Vadim Tudor. Potrivit oamenilor din zonă, în vila lui Vadim locuiesc în prezent cele două fiice ale poetului, iar paznicul, care pe vremuri stătea pe trotuar, a fost mutat acum în curte, cu tot cu cabina sa de pază, potrivit Gândul.
Tot vecinii mai spun că paznicul este „omul bun la toate” în curte, care face și curățenie, dar merge și la cumpărături… Vila lui Vadim Tudor se află chiar lângă Piața Cotroceni, și la 3-4 minute distanță de Eroilor.
Fondatorul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a murit în septembrie 2015, la vârstă de 65 de ani. Acesta s-a stins în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.
După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie intitulată „ULTIMA CAFEA”, aceasta fiind și ultima creație a poetului.