Tragedie în Galați. Un bărbat a murit după ce liftul pe care îl repara a căzut în gol cinci etaje

Liftul unui bloc din Galați s-a prăbușit cinci etaje chiar în timp ce în interior se făceau reparații. Un bărbat care participa la lucrări a murit.
Bianca Bocioacă
08 iul. 2026, 18:44
Tragedie în Galați. Un bărbat a murit după ce liftul pe care îl repara a căzut în gol cinci etaje
Accident teribil într-un lift din Galați

Accidentul s-a produs miercuri dimineață și a fost anunțat la serviciul unic de urgență 112.

„În data de 8 iulie 2026, la ora 08:38, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut în gol, cu liftul, de la etajul 5 al unui imobil situat pe strada Constructorilor, din municipiul Galați. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că la parterul blocului respectiv se afla un bărbat care nu mai prezenta semne vitale”, a transmis IPJ Galați.

Citește și: Doi adolescenți au făcut prăpăd în curtea în care sunt depozitate mașinile ridicate pentru parcare neregulamentară în Sectorul 4 al Capitalei

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că „în timpul unor lucrări de mentenanță la liftul imobilului, efectuate de doi angajați ai unei societăți comerciale din municipiul Galați, ar fi cedat un element de siguranță al instalației, iar liftul ar fi căzut în gol de la etajul 5”.

Victima este un bărbat de 57 de ani din orașul Galați.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.

Citește și: Mii de bucureșteni, fără apă caldă în următoarele săptămâni. Termoenergetica începe lucrări de reparaţii şi modernizare