Fetiţa româncă, în vârstă de patru ani, se afla la plajă împreună cu familia.
La un moment dat, copila a fost lăsată nesupravegheată pentru câteva minute şi a intrat în apă.
Părinţii ei au observat dispariţia fetei şi au găsit-o înecată în apă. Fetiţa a fost scoasă pe plajă, iar oamenii au început să îi acorde primul ajutor.
Oamenii au sunat la Ambulanţă, iar fetiţa a fost transportată de urgenţă la spitalul din Kavala.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Potrivit CNN, poliţiştii din Thassos au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.