În urma cercetărilor efectuate cu privire la decesul bărbatului în vârstă de 75 de ani, de la Huși, înecat într-o piscină, s-a constatat că totul a fost un incident nefericit, petrecut la locuința viceprimarului municipiului Huși, Ioan Valeriu Ciupilan.
Bărbatul decedat era socrul său. Viceprimarul Ciupilan și-a adus socrii de la Vetrișoaia la Huși, în locuința sa, pentru a putea avea grijă de ei, având în vedere că sunt persoane în vârstă și mai ales că este perioada de iarnă.
Sâmbătă însă, când viceprimarul și soția acestuia nu erau acasă, socrul său a mers să dea de mâncare la un câine și a observat că o jucărie a acestuia se află în piscina locuinței, în care era cam pe un sfert apa adunată de la ploaie și zăpadă. Bătrânul ar fi încercat să scoată jucăria din apă, însă, la un moment dat, s-a dezechilibrat și a căzut, potrivit Vremeanoua.
Nu a avut cine să îl ajute imediat, întrucât, se pare, soția sa era la bucătărie. A fost chemată apoi de urgență ambulanța, însă, deși s-au depus eforturi de către echipajul medical, bătrânul nu a mai putut fi salvat.
Viceprimarul Ioan Valeriu Ciupilan, afectat de cele întâmplate, a confirmat situația și a spus că întregul incident a fost surprins pe o cameră de supraveghere a imobilului.
“Noi eram în drum spre Brașov, când am primit telefonul care ne-a anunțat nenorocirea”, a spus viceprimarul Ioan Valeriu Ciupilan.