Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Ialomiţa, circulaţia rutieră este întreruptă momentan pe DN 2, la kilometrul 55, la intrarea în localitatea Urziceni dinspre Bucureşti, unde un autocamion a lovit din spate un autoturism, rezultând rănirea unei persoane.
După impact, autovehiculele au ieşit în afara părţii carosabile. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea victimei.
Se estimează ca traficul să fie reluat în 20 de minute, după decolarea elicopterului.