Ciclistul elveţian Gino Mader a decedat, vineri, din cauza leziunilor suferite în urma căzăturii grave din etapa a cincea a Turului Elveţiei, a anunţat echipa sa, Bahrain-Victorious. Accidentul a avut loc într-o coborâre vertiginoasă înaintea sosirii de la Le Punt, după cum au explicat organizatorii cursei din Ţara Cantoanelor.
După scandalul de dopaj al Simonei Halep, un nou cutremur în tenisul românesc: jucător suspendat 5 ani pentru trucarea meciurilor
Gino Mader a fost găsit „inert în apă”, într-o râpă de sub drumul respectiv, fiind imediat resuscitat şi transportat la spital din Chur, cu un elicopter.
„În ciuda eforturilor echipei fenomenale de la spitalul din Chur nu a putut să ducă la capăt ultima şi cea mai mare provocare a sa, iar la ora 11:30 a trebuit să ne luăm rămas bun de la una dintre luminile echipei noastre”, a precizat Bahrain-Victorious în comunicatul său.
În Turul Elveției la ciclism, în acelaşi loc a mai căzut un alt rutier, americanul Magnus Sheffield, care a fost spitalizat la rândul său cu „contuzii şi o comoţie cerebrală”, potrivit organizatorilor.
Gino Mader, în vârstă de 26 de ani, câştigătorul unei etape în Turul Italiei 2021, ocupa locul 27 în clasamentul general al Turului Elveţiei după etapa a patra.