Un grav accident de circulaţie s-a întâmplat, luni după-amiaza, la Oradea. O femeie de doar 25 de ani şi copilul ei şi-au pierdut viaţa. Poliţiştii bănuiesc că femeia s-ar fi întors către copilul aflat pe bancheta din spate, moment în care a pierdut controlul volanului.
Şoferul autocisternei spune că s-a trezit cu maşina în faţă, a frânat dar nu a mai putut evita impactul. Autoturismul a fost târât zeci de metri, iar mama şi copilul ei nu au avut nici o şansă să supravieţuiască, scrie adevarul.ro.