Tragedie în Suceava. Două surori s-au înecat într-un râu

O tragedie a avut loc în judeţul Suceava. Două surori, de 13 şi 15 ani, s-au înecat în râul Moldova. Trupurile celor două fete au fost găsite fara viata de salvatori.
Alina Costache
12 iul. 2018, 11:01
Tragedie în Suceava. Două surori s-au înecat într-un râu

Incidentul a avut loc în localitatea Capu Codrului, din judeţul Suceava, unde trei adolescente au mers să se scalde în râul Moldova. Două dintre acestea erau surori, de 13 şi 16 ani, iar cea mică a dispărut la un moment dat sub apă, fiind trasă de curenţi.

Sora mai mare a sărit să o caute, însă şi aceasta a dispărut în râu, astfel că prietena lor, martoră la incident, a sunat la 112 pentru a solicita sprijin.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, a declarat pentru News.ro că echipajele trimise au ajuns la 15 minute de la apel, însă căutările au mai durat aproximativ 30 de minute.

„În locul în care au fost găsite trupurile, apa avea o adâncime de aproximativ patru metri. Echipajele medicale ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean au aplicat manevrele de resucitare, dar nu au dat rezultate, fiind declarat decesul în cazurile ambelor victime”, a declarat sursa citată.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Complet gratuit pentru proprietarii de teren și casă din România. Totul se rezolvă direct prin Primărie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Mașinile cu kilometrajul dat înapoi. Topul țepelor pentru șoferi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman