Accidentul a avut loc pe Calea Basarabiei, din municipiul Huşi. Şoferul unei maşini care circula din direcţia Zona Industrială către centrul oraşului a pătruns pe sensul opus de mers şi apoi pe trotuar, unde l-a lovit pe copil, scrie Mediafax.
Autoturismul a dărâmat apoi un gard şi s-a oprit în curtea unei locuinţe, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.
„Victima evenimentului rutier a fost transportată, într-o primă fază, la Spitalul Municipal Huşi, de unde apoi a fost transferată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi din cauza stării grave în care se afla”, a declarat, pentru Mediafax, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui.
Citeşte şi Accident lângă Bucureşti. Un microbuz cu pasageri s-a RĂSTURNAT într-un râu