Tragedie într-o mină de cărbuni. Nouă muncitori au ars de vii

Un miner a fost găsit în viaţă, însă alţi nouă au fost găsiţi decedaţi după ce un incendiu i-a blocat duminică la peste 1.200 de metri adâncime într-o mină de cărbune în sud-vestul Pakistanului, au anunţat marţi autorităţile pakistaneze, informează AFP, potrivit agerpres.
Alina Costache
16 iul. 2019, 15:59
Tragedie într-o mină de cărbuni. Nouă muncitori au ars de vii

„Am găsit nouă cadavre”, a declarat pentru AFP Abdullah Shahwani, un înalt funcţionar al provinciei Belucistan, unde a avut loc accidentul. Minerul supravieţuitor a fost grav rănit, a adăugat înaltul funcţionar.

Purtătorul de cuvânt al guvernului din această provincie, Liaquat Shahwani, a confirmat acest bilanţ.

În timp ce 11 mineri lucrau duminică seara la peste 1.200 de metri sub pământ, un incendiu s-a declanşat din cauza unui scurtcircuit, ceea ce a provocat propagarea de monoxid de carbon, gaz toxic, în interiorul minei. Un miner a fost salvat rapid, însă speranţele de viaţă ale colegilor săi păreau a fi minime, după cum a declarat luni un salvator pentru AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Accidentul s-a produs într-o regiune montană situată la circa 35 de kilometri est de Quetta, capitala Belucistanului, cea mai săracă provincie din Pakistan, în pofida bogăţiilor sale subterane.

Mina de cărbune este administrată de Pakistan Mineral Development Corporation, proprietatea statului.

Majoritatea minelor de cărbune din provincie au reputaţia unor norme de securitate şi instalaţii precare. Mai multe accidente mortale asemănătoare au avut loc aici în trecut.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte