Echipele ISU Dobrogea au fost solicitate să intervină, în localitatea Murfatlar. Din primele informaţii, este vorba despre un cadavru găsit în apele Canalului Dunăre Marea Neagră..
Este vorba despre un tânăr de 24 de ani. Potrivit medicilor, cadavrul era în putrefacţie.
Bărbatul, militar la Unitatea din Murfatlar, a dispărut în Săptămâna Mare de acasă şi nimeni nu a mai ştiut nimic de el.
Potrivit unui apropiat al tânărului, acesta nu era cunoscut cu probleme. Doar ce revenise acasă dintr-o misiune. „Nu îl ştiam cu probleme. Ştiam că s-a întors acasă din misiune şi era bine. Nu ştim ce s-a întâmplat cu el”, a spus, pentru Replica, o apropiată a militarului.
Militar s-a întors luna trecută din misiune din Polonia, unde a stat şase luni. La revenirea în ţară, acesta a intrat în concediu. „Colegii au fost informaţi despre decesul militarului. Avea 24 de ani, s-a întors din misiune luna trecută, a fost în Polonia, unde a stat 6 luni”, a declarat, pentru Replica, colonel Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale.
Mesajele de condoleanţe au început să curgă pe facebook. „Dumnezeu să-l odihnească”, „Dumnezeu să-l ierte! Prea tânăr!”, „Dumnezeu să te odihnească, camarade!”, sunt câteva dintre mesajele celor care l-au cunoscut.
Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că în apa canalului Dunăre – Marea Neagră, pe malul stâng, în zona km 23 plutește trupul neînsuflețit al unei persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat persoana în cauză că fiind un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din orașul Murfatlar.
Acesta nu prezenta urme de violență. Din primele informații, se pare că acesta ar fi fost dat dispărut din data de 24.04.2019.