Înregistrările video și fotografiile postate pe rețelele de socializare arată numeroase victime pline de sânge pe podeaua din incinta moscheii.
Un bilanţ provizoriu arată că peste 238 de persoane au fost rănite. Un prim bilanţ al victimelor indica 67 de morţi şi 180 de răniţi, dar acesta a fost revizuit pe măsură ce medicii au intervenit.
Tragedia de la Moscheea Sfântă din Mecca, aflată în vestul Arabiei Saudite, s-a produs cu zece zile înaintea începutului marelui pelerinaj musulman.
Moscheea de la Mecca este considerată cel mai sfânt loc al islamului și locul unde se desfășoară pelerinajul anual (haj) la care orice musulman trebuie să participe măcar o dată în viață.
Conform relatărilor de la fața locului, în momentul incidentului orașul Mecca era afectat de o furtună, iar moscheea era plină de lume, vinerea fiind pentru musulmani zi de odihnă și rugăciune.
Respectiva macara era folosită la lucrările de restaurare și extindere a monumentului, unde pe 21 septembrie va începe pelerinajul anual, autoritățile saudite dorind să extindă capacitatea moscheii la circa 400.000 de metri pătrați.