Tragedie la Spitalul Victor Babeş. Parchetul preia ancheta în cazul celor trei morti din TIR-ul ATI

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat ancheta în cazul celor trei morţi de la Institutul "Victor Babeş". A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Mai multe persoane, membre ale personalului medical, sunt audiate marţi dimineaţă la Poliţia Capitalei.
Loredana Brumă
13 apr. 2021, 10:49
Tragedie la Spitalul Victor Babeş. Parchetul preia ancheta în cazul celor trei morti din TIR-ul ATI

Tragedie la Spitalul Victor Babeş. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 ancheta în cazul celor trei pacienţi cu covid morţi la Institutul „Victor Babeş” din Capitală.

Tragedie la Spitalul Victor Babeş. A fost deschis dosar de ucidere din culpă

Citeşte şi Florin Cîţu vorbeşte după tragedia de la „Victor Babeş”: Toţi vinovaţii trebuie să plătească! Nu garantăm că nu se vor mai întâmpla astfel de evenimente

Autorităţile au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului, luni noapte au fost audiate şapte persoane, printre care managerul spitalului şi personal tehnic. Audierile continuă marţi dimineaţă, la Poliţia Capitalei.

„La data de 12 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul Omoruri, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, trei pacienţi internaţi în Unitatea Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic ‘Victor Babeş’ Bucureşti au decedat. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă, formată din poliţişti ai Serviciului Omoruri, specialişti ai Serviciul Criminalistic şi medic legist”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a trei femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani şi respectiv 63 de ani.

„Din primele date a rezultat faptul că, în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unităţii de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncţionalităţi, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor. A fost efectuată cercetarea la faţa locului, unitatea mobilă fiind sigilată, în vederea continuării cercetărilor”, arată sursa citată.

Citeşte şi Andreea Moldovan, după tragedia de la Victor Babeş: Nu ascundem nimic, e o situaţie absolut tristă

Reamintim că trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit luni seara după o defecţiune la TIR-ul ATI – unitatea mobilă de Terapie Intensivă – de la Institutul „Victor Babeş” din Bucureşti, care a dus la oprirea alimentării cu oxigen a pacienţilor.

Din primele informaţii, tragedia a avut loc după o creştere bruscă a presiunii în instalaţia de oxigen la care era conectat TIR-ul, care a dus la blocarea completă a ventilatoarelor la care erau conectaţi cei opt pacienţi aflaţi în acel moment în TIR-ul ATI.

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”.

Raed Arafat a subliniat că, atunci când se depăşeşte o presiune de 6 bari, ventilatoarele intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc.

„Altfel, presiunea distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat, cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile. Colegii de acolo au lucrat imediat ca să remedieze situaţia şi să încerce, bineînţeles, să ventileze bolnavii, ca să preia bolnavii pe balon, nu erau toţi intubaţi care erau în TIR”, a precizat Raed Arafat.

El a menţionat că la spital se afla şi un reprezentant al firmei care asigura mentenanţa, dar că acesta nu a dorit să intre în TIR, oferind în schimb indicaţii celor care au intrat în unitatea mobilă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte