Tragedie la un spital din Ploiești. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, bărbatul în vârstă de 35 de ani a suferit, în urma impactului cu solul, numeroase leziuni, respectiv un traumatism cranian, traumatism toracic, traumatism abdominal, traumatism de bazin, fractură cu deplasare femur bilateral.
Pacientul a fost preluat de un echipa și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Conform reprezentanților Spitalului Județean, starea tânărului este gravă, acesta este conștient. Ulterior, pacientul a intrat în sala de operații. Prezintă hemotorax, posibil și hemoperitoneu (hemoragie internă) fracturi de femur, conform ziarulincomod.ro.
Tragedie la un spital din Ploiești. În urma incidentului, poliţia a deschis o anchetă şi face cercetări pentru a stabili ce anume s-a întâmplat. În februarie, bărbatul de 25 de ani a afirmat că nu a avut niciun simptom și că infecția cu coronavirus a fost ca ”o răceală care se tratează”.
Primul român cu Covid-19 s-a infectat din nou
Sergiu Sgurescu este primul român infectat cu Covid-19, dar şi unul dintre primii care s-au vindecat. Tânărul a anunţat într-o postare pe Facebook că a contractat pentru a doua oară virusul. Acum, se află în carantină, după ce testul a ieşit pozitiv.
“Carantina part. 2 Am reușit performanța sa fiu infectat și a doua oară cu Covid-19 Și acum e la fel ca prima data. Eu și virusul începem sa ne împrietenim”, spune Sergiu în postarea de pe Facebook.
Sergiu este primul român care s-a infectat cu coronavirus, fiind declarat de ministrul Sănătăţii, la acea vreme, respectiv în februarie 2020, „pacientul zero”. Tânărul este de origine din Gorj, iar la prima infectare, în februarie, intrase în contact cu un cetățean italian venit în România. Momentan, bărbatul este în carantină, în Germania.