Accidentul s-a petrecut, sâmbătă după-amiază, între localităţile Şandra şi Biled, pe drumul care leagă Timişoara de Sânnicolau Mare. O femeie aflată la volan a pierdut controlul autoturismului, iar acesta a zburat de pe sosea în vegetaţia de pe margine.
În urma accidentului, femeia de la volan a decedat. Alături de ea, în mașină, erau și doi copii, o fetiță de 12 ani și o adolescentă de 17. Copiii erau rudele șoferiței. Fata de 17 ani își serba astăzi ziua de naștere.
„O femeie de 29 de ani, conducea un autoturism pe DN6 dinspre Timișoara spre Cenad, iar pe fondul vitezei, într-o curbă la stânga, a pierdut control direcției de mers ieșind în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat trei victime. Femeia de 29 de ani care a decedat și două minore de 12 și 17 ani, pasagere în același autoturism. Minorele rănite au fost transporte la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Aurora Voicilă.