Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa au anunţat că un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit, luni, iar un altul, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit după ce un stâlp de înaltă tensiune situat pe un câmp, în zona localităţii Ograda, s-a prăbuşit peste cei doi, scrie ziaruldeiasi.ro.
Cei doi bărbaţi erau urcaţi pe stâlpul metalic pentru efectuarea unor lucrări, când stâlpul s-a prăbuşit, prinzându-l sub el pe bărbatul de 42 de ani.
La locul incidentului s-au deplasat pompierii de la descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa. Înainte de sosirea echipajelor de prim-ajutor, ceilalţi muncitori aflaţi în zonă au reuşit să îl scoată pe colegul lor în vârstă de 42 de ani de sub stâlpul de fier, însă acesta era inconştient şi se afla în stop cardio-respirator.
Paramedicii şi medicii de la ambulanţă i-au făcut timp de 40 de minute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, în final fiind declarat decesul.
Cel de-al doilea bărbat, rănit în urma incidentului, a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, el fiind conştient.
Cei doi erau angajaţi ai unei firme care are contract cu compania ce asigură furnizarea de energie electrică în judeţul Ialomiţa şi făceau lucrări de reparaţii şi întreţinere la reţeaua de electricitate.
Citeşte şi Un muncitor a murit după ce un balcon s-a prăbuşit peste el