TRAIAN BĂSESCU, 10 ani la Cotroceni. Cele mai importante momente din PRIMUL MANDAT

Ministru al Transporturilor în patru guverne, Traian Băsescu nu a fost considerat ca unul din politicienii de frunte ai României până în anul 2000 când a devenit primar al Bucureştilor, învingându-l in extremis pe Sorin Oprescu, candidatul PSD.

Conjugată că dezastrul dreptei la alegerile legislative din toamnă, când PNŢCD a devenit partid parlamentar, iar liberalii, speriaţi de ascensiunea PRM, au încheiat un acord de colaborare cu PSD, victoria lui Băsescu a transformat Primăria Generală în bastionul opoziţiei la guvernul lui Adrian Năstase.

Liderii Partidului Democrat de atunci, ameninţaţi de perspectiva dispariţiei partidului sub asaltul PSD, l-au înlocuit pe Petre Roman din fruntea partidului cu Traian Băsescu.

Episodul „Dragă Stolo”

Alte articole

Băsescu îl atacă pe Bolojan: ”Cum să-l cred pe acest șmecher? Crede că a venit la București și aici a găsit o căruță cu proști și el se urcă pe capra căruței și o conduce”

Adrian Năstase reacționează după ce Traian Băsescu a anunțat că pleacă în Congo: „Sunt devastat de anunțul făcut de Băsescu”

După formarea Alianţei D.A. în 2003, s-a stabilit că Theodor Stolojan va fi candidatul la prezidenţiale, în timp ce Adriean Videanu urma să devină prim-ministru, însă sondajele arătau că aranjamentul era doar teoretic, întrucât candidatul PSD, Adrian Năstase părea să-şi fi arvunit mandatul de preşedinte al României. În 2 octombrie 2004, coliderii Alianţei anunţă rocada: Băsescu urma să devină candidatul D.A. la preşedinţie. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă în care Stolojan a invocat sănătatea precară, iar Băsescu a lăcrimat de mila liberalului începându-şi discursul cu o voce tremurândă spunând de acum celebrul „Dragă Stolo”. Motivele reale ale schimbării candidatului au rămas neelucidate complet, dar manevra a fost una de succes. După o campanie axată pe lupta împotriva corupţiei ajunsă la proporţii endemice, Băsescu l-a învins pe Adrian Năstase în turul II cu 51,2% la 47,8%, deşi după turul I puţini mai credeau într-un miracol.

Ruptura de Tăriceanu şi bileţelul roz

După alegeri, conform înţelegerii anterioare cu liberalii, Băsescu îl numeşte premier pe Călin Popescu Tăriceanu care formează un guvern în care erau reprezentate Alianţa D.A., UDMR şi „soluţia imorală”, după cum a numit-o chiar Băsescu, PC, partidul lui Dan Voiculescu. La câteva luni după alegeri, Băsescu şi Tăriceanu convin să convoace alegeri anticipate pentru a profita de degringolada post electorală a PSD şi pentru ca Alianţa D.A. să obţină o majoritate clară în Parlament. Ulterior, Tăriceanu s-a răzgândit, poziţie care a condus la primul diferend public cu preşedintele care susţinea că preşedintele PNL a fost influenţat de Dinu Patriciu şi Sorin Roşca Stănescu.

Aplicând doctrina „preşedintelui implicat”, Băsescu a încercat să aibă un rol mai mare în deciziile Executivului, bazându-se pe miniştrii PD, în timp ce Tăriceanu, sprijinit de PNL, UDMR şi PC au încercat să limiteze interferenţele prezidenţiale. Tensiunea a ajuns la maxim odată cu scandalul „Bileţelului roz”, când Elena Udrea, consilier de stat la Cotroceni, a afirmat că Tăriceanu i-a cerut lui Băsescu să intervină la procurorul general în favoarea lui Dinu Patriciu, vânat de justiţie în dosarul Rompetrol.

Episodul a dus la ruperea Alianţei D.A. şi scoaterea miniştrilor PD din Guvern în primăvara lui 2007, dar a arătat că Elena Udrea, departe de a fi o blondă simpluţă care crede că Novegia este republică şi ţară-membră a Uniunii Europene, era una dintre cele mai influente personaje din anturajul lui Traian Băsescu.

Ostaticii români în Irak

Prima criză cu adevărat importantă din primul mandat al lui Traian Băsescu a fost răpirea, pe 28 martie 2005, a trei jurnalişti români în Irak: Ovidiu Ohanesian („România Liberă”), Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci („Primat TV”). Cei doi fuseseră duşi în Irak pentru a face un reportaj de către Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, oameni de afaceri arabi stabiliţi în România ce vor ajunge la închisoare pentru rolul lor în orchestrarea răpirii. Cei trei jurnalişti au stat aproape două luni în mâinile teroriştilor, la publicul românesc ajungând din când în când imagini filmate de către terorişti cu ostaticii lor. În timp ce oficialii de la Bucureşti încercau să dea de urma jurnaliştilor şi să negocieze eliberarea lor, au apărut imagini cu Sorin Mişcoci îmbrăcat în portocaliu, fapt ce indica o execuţie iminentă într-o vreme în care teroriştii decapitau ostatici şi apoi puneau imaginile de la crime pe internet. Timp de o săptămână, la Cotroceni s-a ştiut că Sorin Mişcoci a fost executat. „Lucrurile s-au complicat teribil de rău”, declara atunci Băsescu, fără a spune însă că răpitorii comunicaseră că Mişcoci a fost ucis. Totul s-a terminat cu bine pe 22 mai, când cei trei au fost eliberaţi teferi.

După euforia eliberării, au început să apară şi semnele de întrebare întrucât oficialităţile nu au comunicat modul exact în care au fost eliberaţi cei trei şi ce condiţii au trebuit autorităţile române să satisfacă. Ulterior, Ohanesian a susţinut că totul a fost o înscenare a serviciilor secrete româneşti, la care a fost părtaşă şi Marie-Jeanne Ion. Un alt scandal a apărut după ce un fost procuror DIICOT, Ciprian Nastasiu, a susţinut că s-a plătit o sumă de 13.000.000 dolari răscumpărare, însă la răpitori au ajuns doar 9.000.000, restul fiind delapidaţi.

Condamnarea comunismului

În 2006, Traian Băsescu a preluat iniţiativa cineastului Sorin Ilieşiu ca statul român să condamne oficial regimul comunist şi crimele acestuia. Băsescu l-a însărcinat pe politologul Vladimir Tismăneanu conducă o comisie care să elaboreze un raport prin care condamnarea să aibe şi un suport ştiinţific, istoric. Raportul a fost vehement contestat din partea stângă a spectrului politic, preşedintele fiind acuzat că se foloseşte de acest raport pentru a-şi discredita adversarii politici. În 18 decembrie 2006, într-o şedinţă comună a Parlamentului, Traian Băsescu a condamnat în numele statului român crimele comise de regimul comunist în România. Totodată, acea zi marchează una dintre cele mai ruşinoase zile din istoria parlamentarismului românesc, când preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a tolerat ca şedinţa solemnă să fie perturbată de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor care, împreună cu mai mulţi ciraci, au fluierat şi huiduit ca pe stadion discursul şefului statului.

Suspendarea din funcţie

Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie în 2007. Pe fondul conflictului deschis dintre şeful statului şi prim-ministrul de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu, în luna ianuarie, PSD a demarat procedurile de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu.

În documentul depus la Parlament, lui Băsescu i se reproşa, printre altele: încălcarea Constituţiei, încă din prima zi de mandat, blocarea activităţii Parlamentulului şi inferenţa în treburile justiţiei. A fost înfiinţată o comisie de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui, condusă de liderul PC, Dan Voiculescu, însă CCR a avizat negativ propunerea de suspendare. Traian Băsescu a promis că, daăc va fi suspendat „în maximum cinci minute de la vot”. Nu s-a ţinut de cuvânt deşi, la data de 19 aprilie, „coaliția celor 322” a votat în Parlament suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Interimatul la Cotroceni a fost asigurat de Nicolae Văcăroiu. La referendumul din 19 mai 2007, românii au decis însă ca Traian Băsescu să se întoarcă la Palatul Cotroceni. 74,48% dintre români au votat împotriva suspendării lui Băsescu, iar 24,75% au votat pentru. Prezenţa la vot a fost de 45%, astfel că referendumul a fost invalidat.

„Monstruoasa coaliţie”. Guvernul PDL-PSD

Deşi întărit după eşecul primului referendum de demitere a sa, din primăvara anului 2007, Traian Băsescu nu a reuşit să-l înlăture din funcţie pe Tăriceanu care a rămas premier până la alegerile legislative din 2008, cu sprijinul deloc dezinteresat al PSD.

Rezultatele alegerilor a fost departe de a fi clar, PDL având cu doar câteva mandat mai mult decât PSD. Cum PNL a condiţionat formarea unei coaliţii guvernamentale de dreapta de păstrarea şefiei Guvernului, Băsescu a decis ca Emil Boc să formeze un guvern PDL-PSD, decizie luată în pofida nemulţumirilor „vechii gărzi” din PDL, Blaga-Videanu-Berceanu, care nu fuseseră încântaţi nici de modul în care acţiunile preşedintelui acceleraseră ruperea Alianţei D.A.

Primul an de guvernare al celor două partide duşmane a decurs prost, fiind amânate măsurile decisive menite să stopeze criza financiară ce începuse deja să afecteze şi România. Suspiciunile reciproce dintre cele două partide erau alimentate de apropierea alegerilor prezidenţiale, în care Traian Băsescu şi Mircea Geoană erau principalii competitori. Faptul că Ioan Oltean a comparat PSD-ul cu un broscoi ce-i stă în gât, iar obstrucţionarea sistematică a adoptării proiectului Legii educaţiei de către ministrul Ecaterina Andronescu nu a făcut decât să învenineze şi mai tare relaţia dintre cele două partide.

Ruptura definitivă a survenit atunci când ministrul de Interne, Dan Nica (PSD), a fost demis de premier pe 2 octombrie ca urmare a afirmaţiilor acestuia legate de fraudarea alegerilor prezidenţiale pe care ar fi pregătit-o PDL. Imediat, toţi miniştrii PSD s-au retras din Guvern, iar pe 13 octombrie guvernul Boc era demis printr-o moţiune de cenzură. Încercarea de instala un guvern condus de economistul Lucian Croitoru a eşuat şi ea astfel că Liviu Negoiţă a fost desemnat să încerce formarea unui alt Executiv. Din cauza alegerilor prezidenţiale, Negoiţă şi guvernul său nu s-au mai prezentat în faţa Parlamentului pentru votul de încredere.