Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind certificatele verzi

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, spre reexaminare, Parlamentului, legea privind aprobarea OUG pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, considerând-o inoportună.
Romania TV
07 ian. 2014, 16:26
Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind certificatele verzi

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenaţiale, legea transmisă spre promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, act normativ care modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.

„Potrivit Articolului 108 alineatul (3) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene «Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele». În data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene prin care se precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat. În data de 3 octombrie 2013, Comisia a revenit cu o nouă scrisoare prin care subliniază necesitatea prenotificării, obligaţie neîndeplinită până în prezent de către Guvernul României”, se arată în comunicatul de presă.

Preşedintele Traian Băsescu „consideră că aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, până la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este inoportună şi expune România unor sesizări prealabile pentru încălcarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”.

„Având în vedere prevederile Articolului 148 alineatul (4) din Constituţia României, potrivit căruia «Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)», precum şi competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în sensul celor menționate mai sus”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Camera Deputaţilor a adoptat în 17 decembrie ordonanţa privind energia regenerabilă, care prevede translatarea plăţii certificatelor verzi pe o perioadă de 3 ani şi tranzacţionarea acestor certificate pe bursă. Deputaţii au adoptat legea de aprobare a ordonanţei cu 243 voturi „pentru”, 46 „împotrivă” şi 21 abţineri.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru un român care a mers în Turcia. Ce a ieșit dintr-o bucată de pâine în timp ce mânca la restaurantul hotelului: ”Bătaie de joc pe banii tăi”
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Ordin la Ministerul Muncii: Nu pedepsim femeile
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. Nimeni nu se aștepta, detaliul ȘOC care schimbă totul
DailyBusiness
Atenție! Se schimbă radical vremea în următoarele 4 săptămâni!
Adevarul
EXCLUSIV. Dezvăluiri din dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Practica era de a stabili cine trăiește și cine moare”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Vama Niki din Macedonia, alternativă la Evzoni. Ce spun turiștii care au trecut pe acolo
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Pescobar va înnebuni! A fugit la Mykonos cu fostul iubit Mama copilului său l-a luat pe cameră pe 😮 😮 😮
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Se schimbă complet BANII VECHI. Anunț categoric privind trecerea la Euro: Nu e pozitiv
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Guvernul Federației Ruse alocă 220 de milioane de ruble pentru locuitorii regiunii Kursk afectați de incursiunea ucraineană
MediaFlux
RĂSTURNARE în ALEGERILE din SUA! ESTE OFICIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!