Traian Băsescu: Ca să ne convingă că poate reforma Europa, Macron trebuie să ne convingă că poate reforma Franţa

Traian Băsescu îl critică pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru modul în care gestionează criza socială care a aruncat Parisulîn aer. Băsescu spune că macron nu se poate pretinde un lider european, atâta vreme cât nu face faţă nici provocărilor interne.
Romania TV
04 dec. 2018, 15:20
Traian Băsescu: Ca să ne convingă că poate reforma Europa, Macron trebuie să ne convingă că poate reforma Franţa

„Franţa pe care o iubim !

Un tânăr fost bancher, pe numele lui Emmanuel Macron răcneşte în urechea oricui este dispus să-l asculte că rostul lui pe acest pământ este să reformeze Uniunea Europeană.

Este al treilea preşedinte francez, după Sarkozy şi Holland care câştigă alegerile promiţând reformarea Uniunii Europene .

Câtă aroganţă la aceşti politruci cu ştaif occidental, ajunşi preşedinţi ai Franţei, care anunţă că reformează Europa, dar nu pot reforma Franţa. 

O Franţă care de două decenii are acută nevoie de reforme sociale şi economice fundamentale pentru a mai putea fi un drapel pe care noi, ceilalţi europeni, să avem încredere a-l urma.

Mă tem că Emmanuel Macron va fi, consecutive, al treilea preşedinte al Franţei care nu va câştiga al doilea mandat.

Ca să ne convingă că poate reforma Europa, Macron trebuie să ne convingă că poate reforma Franţa şi să ne redea Franţa puternică, Franţa pe care o iubim”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Popularitatea preşedintele francez Emmanuel Macron şi a prim-ministrului Edouard Philippe a scăzut la un nou nivel minim pe fondul protestelor „vestelor galbene”, potrivit unui sondaj Ifop-Fiducial pentru Paris Match şi Sud Radio, publicat marţi şi citat de Reuters.

Citeşte şi: Popularitatea lui Emmanuel Macron a scăzut la un nou nivel minim, pe fondul protestelor

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu peste 1.000 de euro lunar. Se oferă și un bonus consistent la angajare, dar și alte beneficii
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Păcăleala în care sunt prinși șoferii. Se pierd sume uriașe
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB lansează biletele pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Ligii Europa
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe