„Pentru Doamna Sevil Shhaideh. Doamnă, recunosc faptul că nu vă cunosc şi dacă până astăzi v-aş fi întîlnit pe stradă n-aş fi ştiut cine sunteţi.
Imediat ce am aflat despre nominalizarea dumneavoastră am sunat la Constanţa. Mi-am sunat finii tătari (eu le spun fini, ei îmi spun naşu dar şi unii şi alţii ştim că la căsătoria lor am fost martori), mi-am sunat cunoştinţe din comunitatea turco-tătară din Constanţa.
Toţi au vorbit extraordinar de frumos despre dumneavoastră. Aveţi o reputaţie impecabilă. De aceea vă rog, nu acceptaţi nominalizarea. Nu fiţi parte a unui joc politic ce nu vă aparţine”, a fost mesajul postat de Traian Băsescu pe Facebook.
„21.12.2016 – O zi istorica! Zi in care Romania a optat pentru un nou inceput, intr-un mod diferit, cu fapte primand si lasand vorbele pentru a explica rezultatele ce vor urma sa vina”, a scris Sevil Shhaideh pe pagina ei de Facebook.
Ea a comentat şi la o postare a fostului premier Victor Ponta, căruia i-a mulţumit pentru încrederea acordată.
„Va multumesc pentru incredere si promit ca n-o sa va dezamagesc!”, a scris Sevil Shhaideh la postarea lui Ponta.