Traian Băsescu apare ca INCULPAT în dosarul fratelui său. Cum a ajuns numele fostului preşedinte în hârtiile judecătorilor

Gafă uriaşă a judecătorilor în dosarul lui Mircea Băsescu. Fostul preşedinte Traian Băsescu apare oficial într-un act de condamnare emis de o instanţă din România. La condamnarea lui Mircea Băsescu, judecătorii au scris, din greşeală, în motivare numele lui Traian Băsescu. Informaţia vine la puţin timp după ce penitenciarul Poarta Albă a stabilit că Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat după numai 4 luni de închisoare.
Filip Stan
04 oct. 2016, 15:19
Traian Băsescu apare ca INCULPAT în dosarul fratelui său. Cum a ajuns numele fostului preşedinte în hârtiile judecătorilor

Numele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, figurează cu titulatura de ”inculpat” în motivarea deciziei definitive prin care fratele său, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, referirile fiind făcute când magistraţii vorbeau despre denunţuri depuse la DGA, DNA Constanţa şi Piteşti.

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa, Ciprian Coadă, preşedinte, şi Marius Damian Mitea, cei care au compus completul de judecată care l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pe fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, folosesc de trei ori numele fostului preşedinte al ţării însoţit de expresia ”inculpatul”, arată News.ro.

Redăm în continuare cele trei pasaje aşa cum au fost ele notate de cei doi magistraţi în motivarea certificată de instanţă:

”…Aşa cum rezultă din cele patru denunţuri înaintate Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Direcţiei Generale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi Serviciului Teritorial Piteşti la DNA la datele de 05.06.2014, 06.06.2014 şi 12.06.2014, inculpatul Băsescu Traian a acceptat şi primit suma de 250.000 euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea comisă de Anghel Sandu, pentru a obţine o soluţie favorabilă acestuia, de punere în libertate sau de condamnare la o pedeapsă mai blândă, beneficiind de ajutorul inculpatului Căpăţînă Marian Adrian. ….”.

”…. Potrivit declaraţiei denunţătorului, inculpatul Băsescu Traian s-a asigurat că va face tot posibilul pentru ca tatăl său să fie pus în libertate, urmând să intervină la fratele său, care la acea dată era Preşedintele României. …”, este al doilea paragraf din motivarea indicată în care numele lui Traian Băsescu figurează cu apelativul de ”inculpat”.

”…În cuprinsul plângerii penale, făcând trimitere şi la conţinutul discuţiei înregistrate în mediul ambiental, denunţătorul Anghel Florin arată că inculpatul Băsescu Traian s-a angajat să intervină în favoarea tatălui său, cu prilejul unei întâlniri ce s-a derulat într-un biroul din Municipiul Constanţa şi pe care denunţătorul a înregistrat-o cu telefonul mobil, până atunci relaţiile dintre cei doi derulându-se prin intermediul inculpatului Căpăţînă Marian Adrian….”, este al treilea paragraf în care numele fostului preşedinte al României este notat.

Despre această situaţie avocatul lui Mircea Băsescu declară că: ”La acest moment şi nici la momentul iniţial al declanşării procedurilor împotriva lui Mircea Băsescu, Traian Băsescu nu a avut nicio calitate în acest dosar, cu atât mai puţin cea de inculpat. Nu pot să-mi explic existenţa numelui preşedintelui în motivare decât privind acest dosar ca fiind unul cu conotaţie politică, pentru că nu îmi explic de ce un judecător al Curţii de Apel chemat să verifice decizia unei instanţe de fond şi să clarifice nişte evenimente juridice poate face astfel de afirmaţii într-o motivare de hotărâre. Este ceva ce mă depăşeşte”.

Întrebat dacă există posibilitatea ca judecătorii să fi încurcat din greşeală numele, provocând astfel această eroare materială avocatul Taşcă a spus: ”Eroare materială cu privire la nume? Nu cred aşa ceva. Să explice domnul judecător de ce dormea cu domnul Traian Băsescu în gând. Era pus să judece dosarul lui Mircea Băsescu, să verifice probatoriul din fond, iar de altfel ne-a lipsit de oricce probă în apel cu excepţia câtorva înscrisuri. Din punctul meu de vedere este ceva de neexplicat şi mai ales de nepermis. În apel cân doi judecători de instanţa superioară sunt puşi să verifice atent decizia emisă de un judecător de la o instanţă inferioară, nu, nu, este nepermisă o asemenea eroare. Dacă este eroare”.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată într-un răspuns oferit News.ro că ”în acest moment, persoana la care faceţi referire nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar aflat pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Piteşti”, cu referire la numele fostului preşedinte al României.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, în 16 iunie, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Curtea de Apel Constanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunal.

De asemenea, Marian Căpăţână a rămas cu condamnarea de trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă, dispusă de Tribunalul Constanţa la începutul anului.

Curtea de Apel Constanţa a mai decis ”confiscarea specială” de la Marian Căpăţână a sumei de 265.000 de euro şi a înlăturat dispoziţiile privind confiscarea acestei sume de la Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă dar avocatul acestuia a introdus recent o cerere de eliberarea condiţionată a clientului său la Judecătoria Medgidia cu termen în 13 octombrie.

Totodată, instanţa a ridicat măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Mircea Băsescu.

Căpăţână şi Băsescu au fost obligaţi şi la plata a 800 de lei cheltuieli judicare către stat. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la denunţătorul Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Sandu Anghel (tatăl lui Florin Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv şi, ulterior, la domiciliu, din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Axa răului, Georgescu - Potra. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Egiptul propune un plan de 53 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâșiei Gaza
MediaFlux
Zelenski a cedat! Anunțul pentru Trump a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă