Traian Băsescu, de acord cu prelungirea stării de alertă. „Riscul de a ne întoarce într-o epidemie este încă foarte mare”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, la România TV, că ar fi fost de acord ca starea de urgenţă să fie menţinută până pe 15 iunie pe motiv că "riscul de a ne întoarce într-o epidemie este încă foarte mare". Europarlamentarul a criticat, însă, Guvernul pentru lipsa de transparenţă deoarece "ia nişte decizii arbitrare, uneori haotice".
Romania TV
09 iun. 2020, 18:16
Traian Băsescu, de acord cu prelungirea stării de alertă.

Întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu dacă va intra în izolare dacă se întoarce din Belgia, Traian Băsescu a explicat că o să facă „ce stabileşte Guvernul”.

„Am fost adeptul menţinerii stării de urgenţă până pe 15 iunie. Nu pot să critic ceea ce am susţinut. Riscul de a ne întoarce într-o epidemie este încă foarte mare. Mă uitam şi la evoluţia cifrelor. Nu avem cifre constant în scădere. Avem zile în care ne apropiem de 200 (de infectări) din nou.

Nu se poate renunţa la măsuri acum datorită faptului că le-au înmuiat prea devreme”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Fostul preşedinte a susţinut că „avem obiceiul să nu credem în specialişti şi că le ştim noi pe toate”. Traian Băsescu a afirmat că „e greu” să spună care sunt criteriile în funcţie de care românii care se întorc din străinătate trebuie să se autoizoleze, motiv pentru care „probabil suportul popular este tot mai mic pentru măsurile Guvernului”.

„Este o lipsă de transparenţă totală. Nu ştim care sunt criteriile. Iau nişte decizii arbitrare, uneori haotice. E o problemă de comunicare şi de bun simţ politic”, a precizat Băsescu.

PMP întreabă alegătorii pe Facebook dacă să se prelungească starea de alertă. Băsescu: „Nu au luat o decizie”

Întrebat cum va vota PMP în Parlament privind prelungirea stării de alertă, Traian Băsescu a declarat că a discutat cu preşedintele executiv al partidului, iar marţi seara vor lansa „pe internet întrebări către electoratul lor”.

„Vor ţine cont de punctul de vedere al celor cu care conversează pe Facebook. Se vor duce cu un punct de vedere venit dinspre simpatizanţii lor. Până una alta, nu au luat o decizie. Merg pe ideea asta să aibă o consultare. În discuţie am fost adeptul susţinerii poziţiei Guvernului. Categoric.

Dacă aş fi putut, nu aş fi ridicat starea de urgenţă până pe 15 iunie”, a argumentat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, despre întoarcerea în ţară a clanurilor de interlopi. „Riscul ca autorităţile să piardă de sub control zone din teritoriu este mare”

„Am o foaie pe birou cu minorităţille ţigăneşti. În momentul de faţă, riscul ca autotirăţile să piardă de sub control zone din teritoriu este mare. Lipseşte informaţia se pare. Aici poliţiile locale ar trebui să devină un senzor de proximitate al Poliţiei şi la Jandarmeriei.

În loc să se ocupe să numere găurile din astfalt şi câtă îngheţată a vândut unul sau altul, mai bine s-ar transforma în senzor de proximitate pentru poliţia naţională şi să raporteze riscurile.

S-au întors clanurile ţigăneşti din UE. Sunt cei care ne-au construit o etichetă care va fi greu de şters. Dacă densitatea creşte prin întoarcere acasă, va fi greu să poată fi stăpânite clanurile ţigăneşti. Sunt grupuri specializate în spargeri de locuinţe, în spargerea bancomatelor şi a caselor de bani din interiorul marilor magazine sau a societăţilor comerciale. Nu este de joacă”, a avertizat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri