Traian Băsescu, decizie fără precedent: A cerut AMÂNAREA publicării unui interviu. Vezi motivele preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a acordat un interviu jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei, la finalul celor 10 ani de mandat, pe care publicaţia urma să îl publice, în serial, începând de astăzi. Numai că şeful statului a cerut amânarea publicării interviului, explicând, într-o scrisoare adresată cititorilor, că a luat această decizie ținând cont de "situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor de pe scena politică internă din acest sfârșit de an".
Ionela Marcu
08 dec. 2014, 08:37
Traian Băsescu, decizie fără precedent: A cerut AMÂNAREA publicării unui interviu. Vezi motivele preşedintelui

Evenimentul Zilei a anunțat că, în săptămâna 8-13 decembrie, va publica zilnic, în serial, un interviu cu Traian Băsescu despre cei 10 ani de mandat.

Într-un gest fără precedent, şeful statului a decis însă să amâne publicarea interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie, invocând „situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor politice de la acest sfârșit de an”.

Scrisoarea adresată de preşedintele Traian Băsescu cititorilor EVZ, în care explică solicitarea sa: 

„Dragi cititori,

Așa cum ați fost anunțați în ediția de sâmbătă, 6 decembrie 2014, urma ca începând de astăzi să fie publicat un interviu amplu în cotidianul „Evenimentul Zilei”, un interviu pe care l-am dorit a fi definitoriu pentru cei 10 ani de mandat ca Președinte al României.

De comun acord cu redacția „Evenimentului Zilei” am hotărât amânarea publicării interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie a anului 2015, cu toate că materialul editorial este gata.

Am luat această decizie ținând cont de situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor de pe scena politică internă din acest sfârșit de an. În consecință, nu am dorit să introducem acest interviu într-o bătălie politică internă.

Am convingerea că decizia va fi pe deplin înțeleasă de cititorii „Evenimentului Zilei”, cărora le mulțumesc din tot sufletul pentru modul în care m-au susținut în toți acești ani și îi asigur de toată dragostea și respectul meu. Împreună am făcut o Românie mai bună!

Cu drag,

Traian Băsescu

Președintele României”

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu îi cere DEMISIA lui Victor Ponta. PSD: 7,4 milioane de români au votat suspendarea lui Băsescu

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH