Traian Băsescu a declanşat procedura pentru UN NOU REFERENDUM

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a demarat procedura declanşării unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari. 
Filip Stan
11 iun. 2013, 14:52
Traian Băsescu a declanşat procedura pentru UN NOU REFERENDUM

Traian Băsescu a mai precizat că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.  

„Am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român. Mai există şansa ca Curtea Constituţională să respingă o lege care nu ţine cont de referendum. Am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Voi da posibilitatea românilor să se pronunţe, din nou, dacă doresc Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari”, a explicat Băsescu.

Preşedintele a declarat că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una „care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor”.

De asemenea, şeful statului a spus că acest decret va fi emis şi în funcţie de ce se întâmplă cu Legea referendumului, „în aşa fel încât acest referendum să beneficieze şi el de avantajul de a fi validat cu 30 la sută”.


ROMÂNIATV.NET vă prezintă principalele declaraţii ale şefului statului.

– Parlamentul României poate fi caracterizat ineficient şi desprins de realităţile legislative. Parlamentarii se adună în Plen şi votează 50 de legi, fără să ştie despre ce este vorba

– sunt foarte multe legi care trec fără ca măcar să fie dezbătute, doar în virtutea prevederilor constituţionale

– România funcţionează ca şi când ar avea un Parlament unicameral

– în 2010, am transmis proiectul de revizuire a Constituţiei, care punea în aplicare referendumul din 2009

– în urmă cu o lună, plenul Parlamentului a respins propunerea de revizuire a Constituţiei, mai multi s-a trecut la elaborarea unei noi Constituţii

atitudinea Parlamentului nu este compatibilă cu statul de drept şi creează un precedent periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei poporului

atitudinea USL, care respinge punerea in aplicare a referedumului din 2009, nu are nimic comun cu democraţia

mi-e greu să spun „asta e, nu am ce face, la revedere, popor român”. De aceea, marţi, am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român. Mai există şansa ca Curtea Constituţională să respingă o lege care nu ţine cont de referendum. Am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Voi da posibilitatea românilor să se pronunţe, din nou, dacă doresc Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari

este obligaţia mea să nu spun „dragi, români” şi să utilizez toate mijloacele constituţionale pentru a da şanse ca democraţia să învingă voinţa majorităţii parlamentare şi să se aşeze deasupra intereselor politicienilor. Să fie în interesul celor 21 de milioane de români, şi nu în interesul celor 588 de parlamentari

– voi emite decretul şi în funcţie de ce se întâmpla cu Legea referendumului.

– nu am vrut să lansez procedura lansării unui nou referendum în timpul vacanţei parlamentare, ci câtă vreme parlamentarii mai sunt la serviciu. Am înţeles că programul, săptămâna asta, este ca şi Comisia să îşi termine capodopera şi apoi să o înalţe la cer, Plenul. Trebuie să îmi iau măsuri de a încerca să pun în aplicare voinţa românilor

cu premierul am avut discuţii şi m-a pus la curent cu s-a stabilit între el şi Crin Antonescu. M-a informat care au fost deciziile politice. Nu am mijloace ca să-i conving, decât folosind pârghiile constituţionale. În Parlament, dacă aş fi invitat, m-aş duce cu plăcere, dar am trimis Parlamentului un punct de vedere.

Constituţia României este una bună. În momentul de faţă nu se îndeplineşte un singur standard, acela de a avea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari

– proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care eu l-am trimis la Parlament, mai avea două paliere, dincolo de respectarea referendumului din 2009. Unul era legat de tratatul fiscal şi se introducea în Constituţie obligaţia de a nu avea deficit bugetar mai mare de 3% şi al doilea palier viza introducerea tuturor deciziilor CCR în articolele de Constituţie care nu erau clare. De-a lungul mandatelor mele am avut coliziuni frecvente pe interpretarea Constituţiei. Am profitat de acest proces de revizuire şi am clarificat articolele care erau neclare conform deciziilor CCR. Nu vreau să intru acum în analiza unei evoluţii în comisia domnului Antonescu, evoluţie care poate fi spectaculos modificată la plen. Dar îmi menţin remarca de luni, fără să intru în detalii

– cred că un al doilea referendum pe aceleaşi subiecte, care ar fi din nou validate de popor, ar fi echivalentul unei respingeri totale a clasei politice, inclusiv a celor care au câştigat cu 70%

– mă voi bate ca voinţa românilor să fie pusă în aplicare de Parlament.

 

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Unde găseşti buchete de flori sub 50 de lei pentru 1 Martie? Românii vor sta la cozi pentru a nu plăti o avere pe micile atenţii
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
România și Bulgaria conduc în UE la ponderea lucrătorilor cu salarii mici
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană