Traian Băsescu: Foarte probabil, Brexitul va fi amânat cu un an, timp în care britanicii să poată organiza un nou referendum

Traian Băsescu spune că felul în care decurg negocierile UE - Marea Britanie pentru Brexit arată că niciuna dintre părţi nu doreşte ca britanicii să părăsească Uniunea. Fostul preşedinte speră ca Marea Britanie va organiza un nou referendum, care să anuleze Brexitul.
Romania TV
18 oct. 2018, 13:45
Traian Băsescu: Foarte probabil, Brexitul va fi amânat cu un an, timp în care britanicii să poată organiza un nou referendum

„BREXIT ? Eu încă sper că nu !

Negocierile pentru Brexit sunt împotmolite. De mai bine de un an, Michel Barnier din partea Uniunii Europene şi Theresa May, premierul britanic, îşi pun condiţii imposibile, ceea ce face ca negocierile să nu progreseze.

Personal, cred că această tehnică de negociere nu face decât să confirme că nici una din părţi nu vrea despărţirea.

Foarte probabil, prin voinţa părţilor, procesul de ieşire al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va fi frânat şi amânat cu un an, timp în care britanicii să poată organiza un nou referendum care, prin vot popular, să anuleze Brexit-ul şi să corecteze eroarea politică gravă al lui David Cameron de a declanşa un refendum într-un moment nepotrivit.

Când britanicii au votat pentru BREXIT, mulţi politicieni importanţi dar şi inconştienţi din UE s-au bucurat că vor scăpa de insistenţa insularilor, care cereau aproape la fiecare Consiliu European debirocratizarea UE, reducerea enormului aparat de la Bruxelles, reducerea enormelor cheltuieli de funcţionare ale Uniunii, simplificarea legislaţiei, creşterea bugetelor pentru cercetare, alocarea echitabilă a resurselor destinate Politicii Agricole Comune etc. şi aveau dreptate . 

Numai cu Regatul Unit în interior, Uniunea Europeană poate fi o putere globală economică şi militară.

Eu încă sper că, spre binele europenilor, BREXIT nu se va finaliza”, a scris Traian Băsescu pe Facebook. 

DailyBusiness
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cum arată Vulpița, la cinci ani de când nu mai apare la televizor! Este de nerecunoscut
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea zile de neuitat până pe 10 iunie. Viața li se îmbunătățește substanțial
Capital.ro
Reguli ITP 2025. Obligatoriu pentru românii care fac inspecția tehnică periodică
Playtech.ro
Planta de 10.000 de euro pe care toți românii o vor în grădină. Transformă pe loc orice curte
DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Adevarul
George Simion anunţă că AUR are un nou consilier pe relaţii externe. Cine este
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Secretul apelor blestemate. Comoara ascunsă care a sfidat timpul și a revenit din adâncuri. Foto
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Unul dintre pescarii români dispăruți în urma tragediei de pe Dunăre a fost găsit de autoritățile bulgare
Cancan.ro
Robert Lupu a făcut publică AVENTURA lui cu Teodora Marcu, înainte de tragedie. Ce mesaje rușinoase îi trimitea lui Alex, soțul victimei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai cunoscut actor român din toate timpurile. E recunoscut și acum în orice țară de pe glob
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
FOTO: Sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei a fost ridicat de Alex Marcu și depus la capela din Cosmopolis. Soțul tinerei este devastat de durere
MediaFlux
Pensionarii care pot primi bani în plus. Instanța obligă Guvernul să aloce fonduri
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vara bate la ușă: concediul de odihnă și drepturile tale legale în 2025