Traian Băsescu, în faţa diplomaţilor: Îmi voi exercita mandatul până în ultima zi, inclusiv pe 21 decembrie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că îşi va exercita mandatul până în ultima zi, inclusiv 21 decembrie, chiar dacă alegerile au loc în luna noiembrie, iar bilanţul pe cele două mandate îl va face după ce îl termină şi pe al doilea.
Iulian Tudor
29 aug. 2014, 13:40
Traian Băsescu, în faţa diplomaţilor: Îmi voi exercita mandatul până în ultima zi, inclusiv pe 21 decembrie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri în faţa corpului diplomatic român că îşi va prezenta bilanţul celor două mandate după ce îşi termină actualul mandat.

„Este cea de-a zecea şi ultima noastră întâlnire legată de politica externă a ţării. Nu voi folosi întâlnirea pentru un bilanţ, pentru că am spus în principiu că îmi voi exercita mandatul până în ultima zi, adică inclusiv pe 21 decembrie, chiar dacă alegerile au loc în luna noiembrie. Aşa că bilanţul pe cele două mandate îl voi face după ce îmi termin şi al doilea mandat”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu: Statul Islamic, cel mai mare pericol pentru lumea creştină

Traian Băsescu a arătat că obiectivele României de politică externă au fost atinse uneori excelent, uneori bine, alteori mai puţin bine, însă a apreciat că per ansamblu MAE, corpul diplomatic, ambasadorii au dus la îndeplinire obiectivele majore de politică externă.

Şeful statului a arătat că obiectivele majore de politică externă au fost proiectul european al României, consolidarea prezenţei ţării noastre în NATO, relaţia trans-atlantică, relaţia cu SUA, implicarea, stabilizarea şi construcţia unor spaţii de interes global şi protejarea şi promovarea intereselor românilor de pretutindeni.

Băsescu: Dacă UE nu renunţă la povestea Europei sociale, să ne pregătim pentru REDUCEREA nivelului de trai

 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Călin Georgescu a cedat în faţa mulţimii! Îmbrânceala care l-a deranjat, ce a făcut imediat a...
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Se închide un mare post de radio. Războiul dintre doi moguli
Ego.ro
Ce s-a ales de Columbeanu... Colegii din azil nu joacă table cu el pentru că... EXCLUSIV
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
O româncă a dispărut fără urmă, în Italia! Familia o caută cu disperare pe Alina, după ce a plecat de acasă fără telefon și acte
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
4 zile libere de la stat pentru această categorie de angajați. Când se bucură românii de încă o minivacanță
MediaFlux
Un nou candidat la alegerile prezidențiale! A confirmat intrarea în cursă astăzi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti