Klaus Iohannis a declarat, luni seară, că în prezent caută soluţii pentru a contesta hotărârea judecătorească prin care a pierdut o proprietată situată în centrul Sibiului.
„Această soluţie nu mă mulţumeşte. Împreună cu avocaţii căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluţie”, a spus Klaus Iohannis.
Traian Băsescu a comentat, la România TV, declaraţiile lui Iohannis.
„Şi eu am primit sentinţe care nu erau bune şi am înghiţit în sec şi am tăcut din gură”, a spus Băsescu râzând.
„Cred că a fost neinspirat, este echivalentul acelei poveşti cu „ghinion”, Iohannis are momente când scapă piciorul. În mod categoric a fost o greşeală, dacă este hotărât să facă o contestaţie în anulare, deşi nu i-aş recomanda, pentru că va pierde.. Din ce am vazut in presa, baza acestei restituiri a fost un fals, n-ai cum să câştigi nici cinci mii de contestaţii.
Însă a fost neinspirată afirmaţia pe care a făcut-o preşedintele Iohannis. Poate instanţa a stabilit să dea şi banii de chirie pe care i-a primit atatia ani in mod nejustificat in baza unui fals şi atunci lucrurile devin mai dramatice, pentru că nu mai ies banii de consultaţii”, a spus Băsescu.
CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis vrea să conteste decizia prin care a pierdut o casă din centrul Sibiului
În ceea ce priveşte o eventuală suspendare a preşedintelui (teorie lansată de senatorul Cristiana Anghel”, Băsescu a precizat:
„Cred că nicioadată un preşedinte al României nu va mai fi suspendat decât dacă face acte de înată tradare. Viata a arătat că este foarte greu să întrerupi nejustificat mandatul unui preşedinte, iar legislaţia îl protejează pe preşedinte chiar şi când este nepopular”.