Traian Băsescu a afirmat, vineri seară, într-o emisiune a TVR 1, că Ion Ştefan, propus de PNL pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, „nu e un prost” şi a făcut avere făcând exclusiv afaceri în mediul privat. Băsescu l-a ironizat, însă, pentru casa de peste 900 de metri pătraţi pe care o are, spunând că „a vrut să facă mall şi i-a ieşit casă”.
„Am văzut explicaţia, îmi vine să râd, dar, din câte ştiu, nu e un prost. Nu a avut contracte cu statul, l-a urmărit norocul în afaceri şi îţi permiţi o extravaganţă din asta, casă de 900 de metri pătraţi. E adevărat, seamănă cu un mall. A vrut să facă mall şi i-a ieşit casă (…) Cheamă Guvernul să taie panglica. Prima investiţie a Guvernului Orban„, a spus Traian Băsescu, râzând.
Ion Ştefan, propus pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, deţine o casă cu o suprafaţă de peste 900 de metri pătraţi. Acesta a declarat presei că nu şi-a dorit o casă atât de mare, dar că a ieşit o locuinţă cu o asemenea suprafaţă după ce constructorul a greşit amplasarea unei grinzi la mansardă.