Traian Băsescu: Legea Graţierii, dedicată clientelei politice. Modificarea Codului Penal este dramatică VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că este inacceptabilă introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului a Legii amnistiei şi graţierii, precum şi a modificărilor din Codul Penal, în condiţiile în care acestea nu au fost avizate de CSM. Şeful statului a subliniat că va respinge modificările la Codul Penal şi a atras atenţia că felul în care acestea au fost adoptate va atrage un raport MCV "prost" în ce priveşte Parlamentul.
Romania TV
10 dec. 2013, 17:14
Traian Băsescu: Legea Graţierii, dedicată clientelei politice. Modificarea Codului Penal este dramatică VIDEO

Legea amnistiei şi graţierii, cât şi modificările la Cod nu au avut nici un aviz de la CSM ceea ce este absolut inacceptabil. Avizul CSM era obligatoriu. Legea amnistiei şi graţierii a fost dedicată clientelei politice aflată deja după gratii. Modificările la Codul Penal sunt dramatice şi dărâmă 10 ani de muncă a instituţiilor anticorupţie, ANI şi DNA. Politicienii se ridică din nou deasupra legii”, a declarat Traian Băsescu.

„S-a modificat art 124. şi se reduce la jumătate perioada de prescripţie ceea ce ajută pe mulţi care au un proces în derulare. Se mai întâmplă o trăsnaie: se introduce un nou alineat prin care se prevede că suspendarea cursului prescripţiei produce efecte pentru toţi participanţii la infracţiune. Altfel spus, dacă un parlamentar este parte a unui grup infracţional, dacă el nu primeşte aprobare de ridicare a imunităţii, nimeni din grupul infracţional nu mai poate fi anchetat. Parcă seamănă prea mult cu nişte anchete mai mari cu un domn de la SGG, cu un alt domn parlamentar, pare a fi o prevedere cu dedicaţie”, a punctat preşedintele.

Şeful statului consideră că prin unele modificări se doreşte punerea la adăpost a celor de la putere în faţa legii. „Camera Deputaţilor vine, în înalta sa înţelepciune, şi modifică art. 147 prin care constată că preşedintele, parlamentarii şi cei din profesii liberale nu pot fi asimilaţi funcţionarilor publici. Eu le mulţumesc că s-au gândit şi la mine, dar nu cred că am nevoie, ca atare voi trimite legea înapoi la Parlament pentru că scoţând preşedintele şi parlamentarii şi pe cei care lucrează fără contracte de muncă, apropos primari, consilieri, din categioria funcţionarilor publici, nu mai pot fi acuzaţi de incompatibilitate, nu mai pot fi anchetaţi de DNA şi se protejează şi de emiterea unor hotărâri care li s-ar potrivi lor şi familiilor lor, când e vorba de contracte pe bani publici”, a completat Băsescu.

Traian Băsescu a apreciat că efectele acestor modificări „sunt dezastruoase pentru credibilitatea României”. „O tratez ca pe o chestiune ironică nepunerea preşedintelui în categoria funcţionarilor publici, dar el este înalt funcţionar al statului, iar puterea legislativă nu este un butic, este o instituţie fundamentală a statului român. Nu poţi spune că eşti primar sau consilier şi nu eşti în serviciul public. Eşti un public servant şi te supui rigorilor legii şi la incompatibilităţi, şi la mită. Şi asta e una din mize: abuzul în serviciu. Vrem să nu fim responsabili ca parlamentari, miniştri nici pentru conflict de interese, nici pentru abuz în serviciu”, a mai spus Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a precizat că va respinge această lege şi o va ataca la CCR dacă nu se găseşte „o formulă prin care să se restabilească prevederile Codului Penal aşa cum sunt înscrise astăzi în Codul Penal”.

Dacă ar intra în vigoare aceste modificări, peste 30 de parlamentari ar răsufla uşuraţi, dintre care 8 sunt deja în instanţă. Ştiu că nu-i foarte departe de cifra de 60 de aleşi locali aflaţi în stadiu avansat de investigare la ANI, sunt procese pe rolul instanţelor ce vizează demnitari. Toate acestea ar trebui stopate imediat şi nu ştiu dacă prin diverse artificii şi cei încarceraţi nu ar putea să beneficieze de schimabrea Codului Penal şi să devină liberi pentru a candida la europarlamentare sau la alegerile din 2016″, a comentat Băsescu.

„Raportul MCV va fi foarte prost în ce priveşte Parlamentul. Modificarea Codului penal în favoarea oamenilor politici nu ne-o iartă nimeni. Oricum va exista o forumlare ” lipseşte voinţa politică pentru lupta împotriva corupţiei”, dar asta este nedrept pentru români, dar Parlamentul face, poporul trage”, a punctat şeful statului.

 

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, ca urmare a unei înţelegeri între preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi liderii de grup.

Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, fiind adoptate o serie de amendamente luni seară, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri. Proiectul de lege a fost respins în luna mai de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei, care este forul decizional.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis marţi o scrisoare Parlamentului îi care susţinea că Legea graţierii şi amnistierii nu este opotună. Anterior, şeful statului i-a „rugat” pe parlamentari să nu aprobe Legea Amnistierii.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că o eventuală adoptare a Legii pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse „va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
Cum obții cartea mașinii în 2025 în România. Acte necesare pentru obținerea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV)
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Zodia care trebuie să depună efort ca să rămână pe linia de plutire. Sunt puse la încercare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți