Traian Băsescu a postat un nou mesaj dur pe Facebook în care atrage atenţia că ideea construirii celei mai mari moschei din Europa pe teritoriul României şi a înfiinţării unei universităţi musulmane este o dovadă de nesăbuinţă.
„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lîngă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă. Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic. Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală?”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Şi zilele trecute fostul preşedinte Traian Băsescu a avut un comentariu similar, când a spus că ridicarea unei mari moschei în România ar fi o decizie greşită, care ar afecta securitatea naţională, în contextul internaţional actual, marcat de atentate şi acţiuni violente ale unor organizaţii ultrareligioase.