Slujba de sfinţire a Mănăstirii Salva din Bistriţa-Năsăud a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, IPS Mitropolit Iosif Pop al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, PS Vasile Someşanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi.
Mănăstirea Salva a fost ctitorită în 1994, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din comuna Salva şi a preotului paroh. La început a fost ridicată o biserică mică, pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Sfântului Ioan Botezătorul”.
Finalizată în scurt timp, cu ajutorul financiar al credincioşilor din comună, biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, în 10 mai 1994, IPS Bartolomeu a sfinţit piatra de temelie pentru biserica mare cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi.
Mănăstirea are trei hramuri: „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşte, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, celebrat de Sânziene, pe 24 iunie, precum şi „Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”, în 12 noiembrie. Acest din urmă hram a fost atribuit întrucât aşezământul este situat în apropierea locului unde aceştia au fost martirizaţi.
În Mănăstirea Salva trăiesc 20 de măicuţe, conduse de stareţa Stravofora Emanuela Moisa.
Creştinii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.
Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere, scrie Agerpres.
Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.