„Partidul și-a asumat să susțină revendicările transportatorilor. Suntem de acord că RCA a ajuns la un nivel insuportabil, în mod deosebit pentru transportatorii de marfă, dar și pentru taximetriști, ca, de altfel, și pentru cetățeni. Creșterea explozivă a RCA îi face necompetitivi pe transportatorii români. Și, așa cum am reușit să distrugem industria IT românească, așa cum am reușit să distrugem constructorii români, se pare că ne pregătim prin politicile făcute să distrugem și transportatorii români. Or, asta ar fi o pierdere greu de suportat de economia românească”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.
Președintele PMP a susținut că „în doi-trei ani vom vedea transportatorii germani ducându-ne mărfurile de la Caracal până la Crevedia”, dacă transportatorii români vor fi în continuare „sufocați cu taxe, în mod deosebit cu RCA-ul”.
„Acest lucru trebuie evitat. Este vital pentru o țară să aibă transportatorii naționali capabili să răspundă solicitărilor economiei”, a mai declarat Băsescu.
PMP a semnat pe 3 august două protocoale de colaborare cu Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) care vizează susținere în plan legislativ din partea PMP pentru rezolvarea problemelor din transporturi și unul care are în vedere sprijinul politic din partea confederației.
Patronatele din domeniul transporturilor au înregistrat miercuri o cerere de miting la Primăria Municipiului București pentru data de 15 septembrie pe motivul creșterii tarifului pentru polița RCA, iar proteste ar putea avea loc în toată țara, se arată într-un comunicat de presă al COTAR remis Agerpres.
Protestul va începe simultan atât în București, cât și în principalele orașe reședință de județ, începând cu ora 9 dimineața. În București, protestul va avea loc atât în fața Guvernului, cât și a Parlamentului, în subordinea căruia se află Autoritatea de Supraveghere Financiară.