Traian Băsescu, prima reacţie după ce trei parlamentari PMP au trecut la PSD: „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi”

Doi senatori PMP şi un deputat părăsesc PMP şi şi-au anunţat înscrierea în PSD. După ce i-a pierdut doi senatori din cei opt, grupul PMP din Senat va fi desfiinţat, potrivit Regulamentului Camerei Superioare. Potivit Hotnews.ro, Traian Băsescu a convocat sedință de urgență la PMP. 
Romania TV
29 mai 2018, 11:39
Traian Băsescu, prima reacţie după ce trei parlamentari PMP au trecut la PSD:

Senatorii Ioan Iustin Talpoș și Ion Ganea și deputatul Valeriu Steriu au anunțat public că au trecut la PSD. Grupul PMP avea opt senatori, dar după plecarea celor doi acesta se va deființa.

„Se dizolvă grupul. Încă nu a depus solicitare la Biroul permanent, dar s-a făcut comunicarea în grupul PMP. Voi trece la PSD”, a declarat Ion Ganea, pentru MEDIAFAX.

Băsescu: „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi, să-i fie de bine”

„Reuşim să-l întărim pe Dragnea prin dezertările de astăzi. Văd că domnul Steriu (n.r. – Valeriu), care nu mai dădea pe la partid de vreo 6 – 7 luni, dintr-odată a devenit şi epistolar. Domnul Ganea (n.r. – Ion) şi domnia sa s-a dus către unde îl îndeamnă inima. Talpoş (n.r. – Iustin), spre surprinderea mea, sâmbătă a fost cu mine pe scenă, la Baia Mare, şi astăzi văd că şi-a găsit valenţele pesediste. Tabugan (n.r. – Ion) nu ştim unde s-a dus încă, dar cert este că am pierdut trei parlamentari proveniţi din UNPR, în urma fuziunii. I-am pus pe listele PMP-ului şi astăzi am pierdut trei dintre ei. Ce să le spunem – Drum bun!. Se pare că liderii UNPR nu se dezmint în abordările tradiţionale. Rămânem un partid mai sărac în parlamentari, dar mai curat, şi, în orice caz, mai puternic decât a fost la momentul alegerilor. Nu e niciun secret pentru nimeni, numele Ganea, Steriu, Tabugan le ştim de mult ca fiind în negocieri. Ne-au asigurat tot timpul că mai cinstiţi ca ei nu există, dar în realitate s-a dovedit că ceea ce li s-a spus şi în faţă era adevărat, deşi ei au negat”, a precizat Băsescu, înainte de începerea şedinţei Colegiului Naţional al PMP, potrivit Agerpres.

El a adăugat că regretă faptul că cei trei nu s-au dus „măcar” la liberali sau la USR.

„Îmi pare rău, măcar să se fi dus la liberali sau la USR, dar nu la PSD. O luăm ca atare şi ne vedem de obiectivele noastre, de pregătirea Congresului şi de obiectivele pe care le avem”, a spus Băsescu.

În context, liderul PMP a făcut trimitere la o declaraţie a unui deputat PSD de Maramureş, care ar fi spus: „Avem nevoie de cât mai mulţi lingăi şi sclavi în partid”. „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi azi, să-i fie de bine, să şi-i ia acasă”, a comentat Băsescu râzând. 

Citeşte şi: Lovitură pentru Traian Băsescu. PMP rămâne fără grup la Senat, după plecările la PSD

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster