Traian Băsescu: Prin atacurile de la Paris s-a declanşat UN RĂZBOI TERORIST contra Europei

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, referitor la atacurile teroriste de la Paris că, prin acestea "s-a declanşat un război împotriva Europei".
Ionela Marcu
14 nov. 2015, 14:47
Traian Băsescu: Prin atacurile de la Paris s-a declanşat UN RĂZBOI TERORIST contra Europei

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o întâlnire zonală a Mişcării Populare (MP), care a început cu intonarea imnului României şi cel al Franţei şi cu un moment de reculegere.

„Vreau să ţinem un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv şi pentru cei care au murit azi-noapte (vineri noaptea – n.r.) în atacurile teroriste dramatice din Franţa, prin care s-a declanşat un război împotriva Europei”, a spus Băsescu.

Fostul şef de stat a precizat că „războiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene” şi că actuala criză a refugiaţilor trebuie gestionată foarte bine.

Este un razboi terorist. Sapte atentate simulat reprezinta faptul ca islamistii pot, si inteleg ca e vorba de un atac revendicat si de ISIS si exista si supozitia ca ar fi fost in cooperare cu Al Qaeda. Ce asteptam ca sa constam ca s-a mutat razboiul terorist pe teritoriul UE, sa se mai produca inca alte sapte atacuri simulate?

Romania ar trebui sa propuna la Consiliul European un mecanism de securizare a vietii cetatenilor europeni, tinand cont de ce se intampla cu gruparile islamiste. Eu nu spun ca toti sunt criminali. Probabil ca 95% din ei sunt niste oameni amarati, dar de multe ori, nejustificat prezenti in Europa, pentru ca multi sunt rezultatul unei migratii economice si nu a unei migratii generata de riscul pentru viata lui. Cand este vorba de riscul pentru viata, migratia este justificata, dar cand este vorba de migratie economica, imi pare rau, dar nu este cazul si nu au de ce sa vina in Europa.

In momentul in care discutam despre migratia care vizeaza apararea propriei vieti, pentru ca esti prigonit, pentru ca nu vor crestini in Siria, si aceea are limitele ei. Nu este obligatoriu sa ajungi in Europa, este suficient sa ramai intr-o tabara finantata de UE in Turcia, Liban, Iordania, pana cand situatia in Siria revine la normal”, a explicat Traian Băsescu.

Oficialul a precizat că statul francez a fost luat prin surpindere de atentatele din Paris. „Serviciile secrete franceze au fost luate prin surprindere. Si asta e greu de explicat, pentru ca daca ar fi fost un singuratic, ar fi fost mai usor sa ascunda intentia si uitati-va ca la Londra au gasit un singuratic cu o grenada. Dar cand e vorba de coordonarea a sapte atentate simulat, nu mai este o chestiune ca serviciile sa mai aiba vreo scuza„, a declarat fostul preşedinte.

Băsescu: „România este pregătită să prevină un atac terorist”

În contextul sângeroaselor atentatete din Paris, Băsescu a declarat ferm că România este pregătită să prevină un atac terorist. „Eu asa sustin, ca Romania stie ce face. Noi am avut o cu totul alta metoda. Daca va uitati, din cand in cand mai apare cate o informatie ca un numar de cetateni au fost expulzati. Romania incearca sa previna, asta a fost politica de securitate impotriva terorismului.

Nu exista sistem inexpugnabil. Se poate intampla. Nimeni nu spune ca Romania este etansa si ferita de orice intamplare, dar noi am avut o politica de prevenire. Si atunci cand am avut dubii a fost suficient, am preferat sa ii expulzam, decat sa ii tinem sa vedem ca se intampla o trasnaie„, a adăugat Traian Băsescu.

Întrebat cum comentează reacţia preşedintelui Klaus Iohannis la atentatele teroriste din Franţa, Băsescu a răspuns: „Reactia lui Iohannis la ce s-a intamplat in Paris a fost o reactie institutionala, nu putea spune mai mult„.

Sâmbătă, la Cluj-Napoca, are loc şedinţa Colegiului Naţional al Mişcării Populare, desfăşurată la un hotel din oraş, şi care va fi urmată de întâlnirea zonală a MP, la Cinema „Florin Piersic”.

Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Cifrele bilanţului atentatelor din Franţa variază între 128 şi 153 de morţi, conform diverselor surse. Un oficial de la Primăria Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi.

MAE a anunţat sâmbătă că doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris, informaţia fiind confirmată de autorităţile franceze. De asemenea, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei, persoana în cauză primind îngrijiri la un spital din Paris şi fiind externată în cursul dimineţii.

Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional în Franţa, în urma atentatelor comise la Paris.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Bancnotele pe care nu trebuie să le folosești. Riști să ai probleme
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Papa Francisc în stare critică din cauza unei duble pneumonii, internat la Roma
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui Traian Băsescu când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!