Traian Băsescu: „Răul este deja făcut, iar România va avea parte de o epidemie puternică”

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a postat sâmbătă dimineaţă pe Facebook un mesaj în care susţine că autorităţile, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, se tem să ia măsurile necesare pentru combaterea răspândirii coronavirusului.
Romania TV
14 mart. 2020, 07:11
Traian Băsescu:

Traian Băsescu susţine în continuare soluţia decretării stării de urgenţă, măsura care ar fi trebuit luată încă de acum o lună, dar crede că Iohannis nu vrea să fie asociat cu izolarea în carantină a românilor din diaspora.

Fostul preşedinte mai arată cu degetul şi spre guvernanţi, pe care îi numeşte „incompetenţi”, şi afirmă că se aşteaptă ca peste o lună să se vadă efectele măsurilor luate în aceste zile.

„Criza Covid-19 ia amploare.
Încă mai putem face câte ceva.
De mai bine de o lună, trebuia declarată starea de urgență în conformitate cu Articolul 93, alineatul 1 din Constituţie şi OUG nr.1/1999. Asta înseamnă că Președintele își asumă introducerea unei regim de forță, dar care are ca principal obiectiv binele național. Probabil domnul Preşedinte nu vrea să fie asociat nici cu carantina şi nici cu izolarea impuse diasporei, motiv pentru care nu a decretat starea de urgenţă. Mare greşeală.
Stare de Urgență este cu atât mai necesară cu cât România are un guvern căzut prin moțiune de cenzură și un Premier deja respins de Curtea Constituțională.
Spectacolul însă este total. Deși departe de a fi luate măsurile ce se impuneau, politrucii se vântură prin fața camerelor de luat vederi încercând cu disperare să dea impresia de competență. În realitate, sunt niște ignoranți cocoțați în vârful țării care pur și simplu cred că o epidemie de Coronavirus se stinge cu salvările lui Arafat, incompetența lui Orban, talentul de actor al lui Velea și satisfacția deplină a Președintelui României pentru „succesul cu care Orban a condus operaţiunile”. Efectele succesului domnilor Orban,Vela şi Arafat le vom vedea în 3-4 săptămâni
Măsurile anunțate de guvern au fost rostite, dar neimplementate. Controlul la frontiere a fost inexistent în primele săptămâni, izolarea în mediul rural este o iluzie, închiderea școlilor s-a făcut prea târziu, iar declarațiile nu pot substitui eficiența. Răul este deja făcut, iar România va avea parte de o epidemie puternică.
Dezastrul mai poate fi redus ca dimensiune, doar dacă:
1. Președintele decretează imediat Stare de Urgență;
2. Ministerele, agențiile statului, companiile cu capital privat, vor introduce de urgență munca la domiciliu acolo unde acest lucru este posibil;
3. Se suspendă orice creștere de cheltuieli guvernamentale destinate consumului și ajutoarelor sociale;
4. Se rechiziționează/închiriază suficiente hoteluri care se organizează în centre de carantină în perspectiva afluxului de cetăţeni români care vor reveni în ţară cu ocazia sărbătorilor pascale;
5. Spitalele vor fi aprovizionate din timp cu materiale pentru a face față vârfului epidemiei;
6. Și cei care vin din zone roșii, și cei care vin din zone galbene trebuie introduși în carantină;
7. Se oprește funcționarea metroului și mijloacelor de transport în comun, în București și în țară;
8. Deplasarea la serviciu se face numai cu mijloace individuale (autoturisme, motociclete, biciclete, trotinete electrice);
9. Se utilizează Jandarmeria și Armata pentru a împiedica nerespectarea regimului de izolare în mediul rural;
10. Se interzice orice zbor în Europa, în şi dinspre zonele contaminate de virusul Covid 19;
11. Se închid mall-urile, cluburile de noapte, cazinourile, cinematografele, teatrele;
12. Se interzice orice adunare publică;
13. Guvernul va contracta timp de antenă și transmite în fiecare oră instrucțiuni comportamentale în fața riscului de contaminare cu Covid 19.
14. Cetățenii veniți din statele UE, din zone marcate cu galben vor intra în procedură de carantină și vor fi cazați în hoteluri rechiziționate/contractate de guvern, unde vor rămâne până când testele vor fi negative;
15. Toți români aflați în străinătate, la muncă sau în concediu, au dreptul să intre pe teritoriul României și să participe la tradiționalele sărbători pascale. Pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, guvernul va face apel la românii din Italia, Spania, Franța, Germania, UK și celălalte state din Uniunea Europeană să revină în țară cu cel puțin 2 săptămâni înainte pentru a putea efectua perioada de carantină, indiferent că vin din zone roșii sau galbene.

Citeşte şi: CORONAVIRUS galopant în România: 95 de cazuri. Ne apropiem de scenariul 3, se vor decide noi măsuri restrictive

Este esențial ca, prin măsurile luate, să diminuăm numărul celor care au nevoie de asistență medicală în sistem de urgență și reanimare, fără a depăși capacitatea spitalelor care pot asigura terapie intensivă.
Președintele trebuie să numească un premier competent şi capabil să adune în jurul său o majoritate parlamentară.
Se va pregăti un program de guvernare bazat pe priorități și pe sprijin financiar acordat firmelor care au înregistrat pierderi în perioada crizei. din sănătate cu efecte asupra companiilor.
Vor trebui luate și măsuri economice care să sprijine societățile care au suferit pierderi din cauza virusului Covid 19. Astfel,
1.Ajutoarele de stat reprezintă o soluție rapidă și eficientă;
2.Garanțiile de stat pentru împrumuturi sunt o altă soluție de sprijin a companiilor;
3.Trebuie făcută o solicitare către Comisia Europeană care să permită cheltuieli cu riscul depăşirii pragului de 3% pentru deficitul bugetar;
4.Banca Națională va menține dobânda la credite la un nivel care să stimuleze companiile să apeleze la credite bancare pentru relansarea producției;
5.BNR va veghea ca băncile să aibă un nivel suficient de lichiditate pentru a fi apte să acorde credite intreprinderilor, dar și gospodăriilor;
6.Dacă este nevoie, statul român trebuie să acorde garanții băncilor care au dificultăți în a-şi asigura lichiditățile;
7.Se vor utiliza bani europeni pentru ajutor imediat acordat IMM-urilor afectate de criză;
8.Ridicarea popririlor puse de ANAF pe conturile IMM-urilor afectate de criză.
Să fim sănătoşi !.”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Citeşte şi: Mai mult de 6.000 de persoane au semnat o petiţie online prin care cer parlamentarilor să nu irosească testele de coronavirus

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Maramureș pentru cea mai delicioasă supă. Ingredientul surpriză care îi dă o aromă de neuitat
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Netflix dă cea mai proastă veste. Mulți abonați se gândesc să renunțe
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Tensiuni la Senat: Sindicatele contestă restructurările anunțate de Ilie Bolojan
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!