Traian Băsescu s-a interesat de starea lui Adrian Năstase

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest, în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare. Printre cei care s-au interesat de starea de sănătate a lui Adrian Năstase s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu.
Romania TV
21 iun. 2012, 05:12
Traian Băsescu s-a interesat de starea lui Adrian Năstase

Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat de starea de sănătate a lui Adrian Năstase. Şeful statului a sunat la ambulanţă pentru a afla date despre starea fostului premier.

De starea lui Năstase s-au arătat interesaţi mai mulţi colegi ai acestuia din PSD, printre care premierul Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie şi Dan Şova, aceştia vizitându-l la spital pe fostul premier.

Premierul Victor Ponta a mers, miercuri noaptea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a se interesa personal de starea fostului preşedinte al PSD.

„Nu puteam să stau acasă fără să văd ce face şi cum se simte. Sper ca Andrian Năstase să îşi revină, mă gândesc la copiii lui. Medicii spun că au situaţia sub control. Mă întreb dacă domnul Băsescu e fericit acum. Eu nu vorbesc despre justiţie, dar era dreptul şi obligaţia mea să vin să văd în ce stare se află”, a spus Victor Ponta, la plecarea de la spital.

Adrian Năstase s-a împuşcat în zona gâtului, în timp ce poliţiştii veniţi să-l ducă în arest se aflau în locuinţa sa din Zambaccian. Poliţiştii au ajuns la reşedinţa fostului premier în jurul orei 22.50, iar la aproximativ 20 de minute la aceeaşi adresă a sosit şi o ambulanţă. Personalul medical a intrat rapid în clădire, unde a rămas mai multe zeci de minute. În jurul orei 23.40, Adrian Năstase a fost scos din casă pe targă, având ochii închişi şi fiind acoperit cu o pătură albastră şi cu un fular în jurul gâtului. Fostul premier Adrian Năstase a fost dus de urgenţă la Spitalul Floreasca.

Potrivit unor surse citate de MEDIAFAX, glonţul cu care fostul premier Adrian Năstase a vrut să se sinucidă a intrat în corpul acestuia prin partea stângă, zona muşchiului sternocleidomastoidian, a trecut pe lângă cartilagiul tiroidian, apoi a ricoşat sub claviculă şi a ieşit prin dreapta, prin muşchiul deltoid.

Fostul premier are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri, au declarat surse medicale.

Adrian Năstase a fost condamnat, miercuri, la doi ani de închisoare în procesul „Trofeul Calităţii„, devenind primul premier post-decembrist condamnat la închisoare cu executare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în 20 ianuarie 2009, pe Adrian Năstase, în dosarul „Trofeul calităţii în construcţii”, fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri