„E cea mai gravă criză de securitate dintre NATO și Rusia din ultimii 50 de ani. Probabil că nu toți piloții sunt perfecți și nu au spațiu de manevră, dar asta nu e o scuză. Sper la o analiză tehnică, nu politică și acest incident extrem, extrem de grav să fie tratat ca o întâmplare”, a precizat Traian Băsescu.
Acesta a mai precizat că România își va susține aliații din cadrul NATO.
„Drumul nostru este cel adoptat de NATO. Noi să punem la dispoziția NATO, când se iau decizii, toată expertiza noastră legată de Orientul Mijlociu, de Siria, precum și capabilitățile noastre pentru că mulți vorbesc persiflând capacitățile noastre, dar avem armată care s-a instruit în Irak, Afganistan, în Balcani vreme de zece ani, deci echipele noastre sunt bine pregătite. România are capabilități. Sigur, le vom mări pe cele aeriene la care avem deficiențe. Ne intră curând prima escadrilă de F-16, deci poate fi furnizor de securitate. La acest stadiu avem obligația de a pune la dispoziție expertiză și informații și vom rămâne solidari cu ei (cu NATO) și cu Turcia în orice condiții”, a mai afirmat Băsescu la B1 TV.
O reuniune extraordinară a NATO va avea loc marți, la ora 16:00 GMT, „la cererea Turciei”, în urma incidentului de la granița turco-siriană unde un avion rus de vânătoare Su-24 a fost doborât de aviația turcă, Ankara susținând că aparatul a încălcat spațiul său aerian, transmite AFP.
Avioane F-16 ale aviației turce au doborât aparatul de zbor care intrase în spațiul aerian al Turciei, a declarat un responsabil militar de la Ankara. Avionul doborât s-a prăbușit pe teritoriul sirian la 5 km la frontiera cu Turcia. Potrivit RIA Novosti, piloții au reușit să se catapulteze.