„Cu 5 zile inainte de a-si da duhul, a fost ceva mai bine, parca isi revenea si prinsese ceva putere. In aceasta ultima perioada toti ucenicii mai apropiati au luat un ultim cuvant de invatatura de la parintele, un ultim sfat”, povesteste maicuta.
„L-am intrebat o problema care ma framanta demult, o intrebare pe care pana acum m-am ferit sa i-o pun in mod transant de teama posibilelor reactii dure. Relatez intocmai. „Parinte, ce sa faca o mama care are un copil bolnav in stare critica si este necesara o interventie chirurgicala, pentru ca altfel ar muri?
Parintele foarte grav a raspuns, ridicand din maini in semn a protest: „Nu, sa nu il lase sa moara. Eu nu imi pot asuma aceasta decizie. Dar fiecare sa faca dupa constiinta si puterea lui. Cat puteti luptati impotriva lor cu toata forta si unitatea, dar fara atitudini extreme, inca nu e cazul. E vorba insa ca mai sunt 12 luni. „Nu”, a raspuns Parintele, 12 luni de libertate si vine urgie”.
Cineva a intrebat sa explice mai clar, dar parintele nu a mai raspuns. Atunci eu am zis: „In acest caz parinte, trebuie sa va insanatositi ca nu are cine sa ne ajute”. Parintele a raspuns iar cu umor si zambetul cel mai frumos din lume: „Mai, sa stiti ca nici eu nu stiu ce sa fac. Nu m-am hotarat daca sa traiesc sau sa ma duc. Nici eu nu mai stiu ce vreau”. A luat o gura de mancare si ne-am retras unul cate unul, luand binecuvantare. Am luat si eu binecuvantare si parintele, in marea lui dragoste, nu m-a lasat fara cuvant si mi-a dat, strangandu-ma de mana, ultima binecuvantare: Maica, sa nu lasi revista! Tine tare, inainte!